Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Lumea filmului, mai săracă fără Brenda Fricker
Vestea tristă a fost confirmată oficial de reprezentantul ei, Phil Belfield, printr-o declarație emoționantă transmisă către Press Association, preluată ulterior de publicația The Mirror. Agentul artistei a evidențiat impactul profund pe care Brenda l-a avut asupra celor din jur și a lăsat un mesaj plin de recunoștință.
„Nu vom mai vedea niciodată pe cineva ca ea, iar lumea este mai săracă fără prezența sa. Am fost onorat să o cunosc, să o iubesc și să lucrez alături de ea. Va avea întotdeauna un loc special în inima mea, dar și în inimile a milioane de fani ai filmului și televiziunii de pe tot globul.”
Artista originară din Dublin a lăsat în urmă o moștenire culturală impresionantă, cariera sa întinzându-se pe parcursul mai multor decenii, în care a alternat roluri memorabile pe marile ecrane cu apariții iconice în producții de televiziune de succes.
Rolul de neuitat din „Singur acasă 2” și legătura cu Kevin
Deși a interpretat numeroase partituri complexe, publicul larg și-o va aminti mereu drept femeia fără adăpost din Central Park, care trăia înconjurată de păsări în „Singur acasă 2” (1992). Personajul ei, inițial de care micul Kevin McCallister (Macaulay Culkin) se temea, ajunge să îi devină un prieten de nădejde și, în final, chiar salvatorul lui în fața bandiților.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Scena în care îi explică băiețelului cum s-a izolat de societate după ce a fost rănită în dragoste rămâne una dintre cele mai sensibile din întreaga serie de Crăciun. Legătura lor simbolică se pecetluiește în dimineața de Crăciun, când Kevin îi oferă o turturea din porțelan, ca promisiune a unei prietenii veșnice.
Citește și: „Doamna cu porumbei” din Singur acasă 2, de nerecunoscut la 80 de ani. Cum arată Brenda Fricker azi și de ce este imobilizată la pat
Prima irlandeză care a cucerit premiul Oscar
În anul 1990, Brenda Fricker a scris istorie devenind prima actriță din Irlanda care a câștigat un premiu Oscar. Ea a adjudecat statueta pentru „Cea mai bună actriță în rol secundar” datorită interpretării magistrale a personajului Bridget Brown, mama devotată a lui Christy Brown (Daniel Day-Lewis), în drama biografică „Piciorul meu stâng” (My Left Foot, 1989).

VEZI GALERIA FOTOPOZA 5 / 6
În discursul său de acceptare a premiului, Brenda a oferit un moment memorabil, mulțumindu-i din suflet adevăratei mame a lui Christy Brown, care dăduse naștere la 22 de copii. Ea a glumit atunci, spunând că orice femeie cu o asemenea realizare ar merita cu siguranță o statuetă Oscar.
Solitudinea din ultimii ani: „Devii invizibilă după 70 de ani”
În ciuda unui parcurs profesional aclamat de critici, ultima parte a vieții actriței a fost marcată de o realitate dureroasă, specifică multor artiști seniori. Într-un interviu acordat în anul 2024 pentru publicația The Times, Brenda Fricker mărturisea cu regret că se simțea complet ignorată de noua generație de scenariști.
„Nu se mai scrie absolut nimic pentru femeile în vârstă. Shakespeare o făcea, dar scriitorii tineri de astăzi nu o mai fac deloc. Deloc. Există atât de mulți oameni minunați în jur… femei extrem de interesante, cu istorii și povești fascinante. Mi-a spus cândva Richard Harris, în timp ce stăteam pe stânci și priveam Oceanul Atlantic: ‘Ține minte cuvintele astea când împlinești 70 de ani: devii invizibilă’.”
Ea a adăugat la acea vreme că absența sa de pe platourile de filmare nu se datora dorinței de a se pensiona, ci pur și simplu lipsei totale de roluri adaptate vârstei sale.
O carieră începută dintr-o pură întâmplare
Născută la Dublin, Brenda a visat inițial să calce pe urmele tatălui său, Desmond Fricker, jurnalist important la The Irish Times și colaborator al televiziunii RTE. A lucrat chiar ca asistentă a editorului de artă la ziarul respectiv, însă destinul a împins-o spre actorie complet accidental, după ce a primit un rol nenumit în filmul „Of Human Bondage” (1964).
Ulterior, a bifat apariții în primul serial de tip telenovelă din Irlanda, „Tolka Row”, și a interpretat-o pe asistenta Maloney în faimosul serial britanic „Coronation Street”. Publicul din Marea Britanie a îndrăgit-o însă definitiv în rolul asistentei Megan Roach din drama medicală „Casualty”, produsă de BBC, personaj la care a renunțat în 1990 deoarece simțea că scenariul îi limita evoluția, dar în pielea căruia a revenit 20 de ani mai târziu pentru o poveste extrem de dramatică legată de eutanasie.
În plan personal, Brenda Fricker a fost căsătorită timp de 15 ani cu regizorul Barry Davis, de care a divorțat în 1988. Printre marile sale pasiuni din afara scenei s-au numărat berea Guinness, poezia și jocul de snooker, fiind renumită pentru faptul că, la un moment dat, a învins la masa de biliard nu mai puțin de 17 membri din echipa tehnică a filmului „My Left Foot”.
Actorii turci ai momentului