Andreea Popescu recunoaște că a trădat: „S-a întâmplat dintr-o prietenie”
Întrebată despre trădare, Andreea Popescu nu a evitat subiectul. Vedeta a explicat că nu se referă doar la infidelitatea fizică, ci și la cea emoțională sau la momentele în care partenerii ajung să se neglijeze reciproc.
„Sunt o trădătoare. Ăsta e titlul de ziar, Doamne! Da, am trădat, dar trădarea poate să fie de mai multe feluri: poate fi o trădare fizică, emoțională sau poate fi o trădare atunci când îți neglijezi partenerul. Trădarea căsniciei, trădarea promisiunilor care s-au făcut de-a lungul anilor, pe care nu reușim să ni le ținem, din păcate. Această neglijență vine din partea amândurora”, a declarat Andreea Popescu.
Fosta soție a lui Rareș Cojoc a vorbit și despre felul în care s-a apropiat de Dan Alexa. Potrivit declarațiilor sale, lucrurile nu ar fi fost planificate, ci ar fi evoluat treptat, pe fondul unei prietenii și al problemelor din căsnicie.
„Pur și simplu nimic gândit. S-a întâmplat dintr-o prietenie să ajungem într-un punct. Mă refer în partea cealaltă. Și s-a întâmplat. A fost o chestie pe care nimeni, nici eu, nici din cealaltă parte nu și-a dorit lucru acesta. Pur și simplu s-a întâmplat”, a povestit ea.
Andreea Popescu a adăugat că apropierea nu ar fi avut loc dacă mariajul său ar fi fost unul împlinit. „Nu s-ar fi întâmplat în veci lucrul ăsta dacă eu eram bine în căsnicie, dacă nu era spațiu. La mine era foarte mult spațiu”, a explicat vedeta.
Declarațiile vin după ce Andreea Popescu a mai vorbit public despre relația cu antrenorul. Într-un alt interviu, aceasta a explicat ce a atras-o la Dan Alexa și ce simțea că îi lipsea în căsnicia cu Rareș Cojoc.
Citește și: Andreea Popescu rupe tăcerea despre Dan Alexa. Ce a găsit la antrenor și nu a primit în căsnicie
Ce spune Andreea Popescu despre fostul soț, Rareș Cojoc
Deși căsnicia lor s-a încheiat, Andreea Popescu vorbește cu respect despre Rareș Cojoc, tatăl celor trei copii ai lor. Vedeta a subliniat că este mândră de numele pe care l-a purtat în timpul mariajului și că nu obișnuiește să vorbească urât despre fostul partener.
„Numele Cojoc sunt foarte mândră de el”, a spus Andreea Popescu, potrivit Wowbiz.
Ea a vorbit și despre legătura care va continua să existe între ei, indiferent de schimbările din viața sentimentală a fiecăruia.
„El cu mine și eu cu el până la moarte. Indiferent că eu mă recăsătoresc, că el se recăsătorește”, a mai declarat vedeta.
Separarea celor doi a atras atenția și asupra situației lor materiale și a vieții de familie după divorț. Imperiul ascuns al familiei Cojoc: ce avere a ieșit la iveală după divorțul de Andreea Popescu este unul dintre articolele TVmania care oferă mai mult context despre familia fostului soț.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 25
Andreea Popescu spune că este singură. Are un nou admirator?
În ceea ce privește viața sentimentală, Andreea Popescu a afirmat că, în prezent, este singură. Întrebată dacă primește atenție din partea bărbaților, vedeta a recunoscut că este curtată mai mult decât s-ar fi așteptat.
„Foarte. Un lucru pe care nu credeam că o să-l mai zic”, a răspuns ea.
Chiar dacă spune că nu se află într-o relație, Andreea Popescu a dezvăluit că există cineva care i-a atras atenția. „Sunt singură cuc”, a afirmat ea, înainte să adauge: „Îmi place de cineva”.
Citește și: Dan Alexa, prima reacție după declarațiile Andreei Popescu. Ce s-a întâmplat între ei după divorțul ei
Până acum, Andreea Popescu nu a dezvăluit identitatea bărbatului de care spune că este interesată.
Actorii turci ai momentului