Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
În finala disputată miercuri, 31 iulie, Popovici a obținut un timp fabulos de 46.51 secunde, adjudecându-și primul loc și aducând României o nouă medalie de aur. Aceasta este a doua performanță majoră a sa în cadrul competiției, după ce marți a triumfat și la 200 m liber.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 18
„Am concurat cu mine și am triumfat”
La scurt timp după victorie, David a publicat un mesaj emoționant pe rețelele sociale, însoțit de o fotografie de la bazin, semnată de fotograful Raed Krishan:
„Am concurat cu mine și am triumfat. Să îți învingi fricile, să treci peste slăbiciuni, să te stăpânești, aceasta e victoria. Credeți în voi! Învingeți-vă limitele!”, a scris înotătorul român.
Postarea a fost apreciată de zeci de mii de fani, sportivi și vedete, iar comentariile au curs cu mesaje de susținere și mândrie națională.
„Sunt foarte fericit, mai mult decât fericit, să fiu aici”
Sportivul român a venit cu o primă reacție imediat după câștigarea medaliei de aur.
„Pe scurt, sunt foarte fericit să fiu aici. E atât de simplu. În cursă, cred că, de obicei, câștigă cel care se detașează cel mai mult de ceilalți, nu? Deci, dacă pot să mă gândesc că am niște ziduri pe fiecare dintre culoarele mele, atunci pot să-mi imaginez și că sunt singur și să fac ceea ce am pregătit și ce am făcut la antrenament.
Am îmbunătățit ceva față de anul trecut. Cel mai mult am îmbunătățit momentele de sub apă. Și am făcut asta în special la 200 și la 100 de metri. Acestea sunt lucruri plictisitoare pentru înotători, dar pentru mine funcționează. Și, cum am spus, sunt foarte fericit, mai mult decât fericit, să fiu aici”, a spus David Popovici după cursă, potrivit Golazo.
Sursa foto: Facebook/Raed Krishan
Citește și:
Actorii turci ai momentului