Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Ilinca Vandici, primele imagini cu burtica de gravidă. Ce a dezvăluit despre a doua sarcină, la 40 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Redactia Tvmania,

Ilinca Vandici a publicat primele imagini în care își lasă la vedere burtica de gravidă, după ce a anunțat că va deveni mamă pentru a doua oară. Prezentatoarea emisiunii „Follow Us!”, de la Kanal D, a ales un videoclip amuzant pentru a le arăta fanilor cum se simte în această perioadă și a glumit pe seama schimbărilor prin care trece.

Ilinca Vandici, cu burtica de gravidă la vedere

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 17

În videoclipul publicat pe rețelele sociale, Ilinca Vandici poartă o ținută lejeră, formată dintr-o bluză mulată și pantaloni comozi. Cu o cană în mână, vedeta apare gânditoare, într-un moment în care pare că încearcă să-și amintească ce avea de făcut.

„Sarcina vine cu multe surprize. Memoria nu e una dintre ele”, a scris prezentatoarea în dreptul imaginilor, făcând haz de unul dintre momentele în care viitoarele mame pot avea senzația că uită lucruri.

Ilinca Vandici a anunțat că este însărcinată pentru a doua oară în direct, în cadrul emisiunii „Follow Us!”, pe care o prezintă alături de Teo Trandafir. Ilinca Vandici a dezvăluit că va deveni mamă pentru a doua oară, la 40 de ani, iar tatăl copilului este partenerul său, Bogdan Boitor.

Ce pofte are Ilinca Vandici în a doua sarcină

Prezentatoarea a vorbit și despre schimbările pe care le-a observat în această perioadă, inclusiv despre alimentație și nevoia de odihnă. Într-o ediție „Follow Us!” din 1 septembrie, ea a povestit că preferințele sale alimentare sunt diferite față de prima sarcină, când l-a așteptat pe fiul ei, Zian.

„Trebuie să mănânc des și puțin. Mi-e poftă de dulce mai puțin, de sărat mai mult… Pe lângă sărat, legume și fructe. La Zian nu am avut simptome de genul acesta. Aș dormi toată ziua dacă s-ar putea, ar fi minunat”, a mărturisit Ilinca Vandici.

Vedeta a mai spus că și-a dorit să anunțe personal vestea în emisiunea pe care o prezintă, înainte ca informația să fie preluată din alte surse.

„Am vrut să anunț vestea aceasta minunată aici, la emisiune, nu știu cât sunteți de curioși, dar am vrut să se știe de la mine”, a declarat ea.

Ilinca Vandici va deveni mamă pentru a doua oară

Ilinca Vandici și Bogdan Boitor formează un cuplu de mai bine de doi ani. Bebelușul pe care îl așteaptă va fi al doilea copil al prezentatoarei, care mai are un băiat, pe Zian, în vârstă de nouă ani, din fosta căsnicie cu Andrei Neacșu.

Citește și: Cine este Bogdan Boitor, partenerul Ilincăi Vandici, alături de care va deveni mamă pentru a doua oară

Citește și: Ilinca Vandici, imagini din vacanța la New York după ce a anunțat că este însărcinată

Sursa foto: Instagram

Urmărește-ne pe Google News
 
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te