Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Irina Rimes l-a redus din nou la tăcere pe Tudor Chirilă, la „Vocea României”! Ce s-a întâmplat în ediția de vineri

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Andra Stana,

O nouă ediție a emisiunii „Vocea României” a adus pe scenă concurenți care i-au pus la încercare pe cei cinci antrenori. În cea de-a patra rundă de audiții pe nevăzute, difuzată vineri, 25 septembrie, mai multe voci au reușit să întoarcă scaunele și să-și continue drumul în competiție.

Irina Rimes i-a dat din nou MUTE lui Tudor Chirilă

Unul dintre momentele serii i-a avut în prim-plan pe Irina Rimes, Tudor Chirilă și Diana Rahmatova.

Concurenta din Chișinău a interpretat piesa „Feeling Good” și a reușit să-i întoarcă pe Irina Rimes și Tudor Chirilă. În timpul momentului, Irina a apăsat butonul „Mute” din dreptul lui Tudor, astfel că acesta nu a mai putut să-i vorbească Dianei pentru a o convinge să-l aleagă.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Tudor Chirilă nu a renunțat însă la încercarea de a o convinge pe concurentă. Fără să spună niciun cuvânt, a apelat la o scenetă construită împreună cu ceilalți antrenori și cu publicul din sală.

La final, Diana Rahmatova a ales să meargă în echipa lui Tudor Chirilă.

Pantaleo Tritto, momentul care a întors toate scaunele

Un alt concurent care a atras atenția în ediția de vineri a fost Pantaleo Tritto. Tânărul, în vârstă de 19 ani, este din Iași și este cunoscut și sub numele de Leo.

Pantaleo a interpretat „I Put a Spell on You”, iar prestația sa i-a făcut pe toți cei patru antrenori disponibili să întoarcă scaunele. Antrenorii s-au întrecut apoi în argumente pentru a-l convinge să li se alăture.

Smiley l-a recunoscut pe Pantaleo, după ce concurentul participase în anul precedent la „Românii au talent”, alături de prietenul său Teo. Pantaleo a ajuns atunci până în semifinala sezonului 16 al emisiunii.

La „Vocea României”, Tudor Chirilă i-a cerut să repete refrenul, iar Smiley i-a oferit chiar pălăria sa pentru a-l convinge să vină în echipa lui. Irina Rimes a venit, la rândul ei, cu o altă propunere.

În cele din urmă, Pantaleo Tritto a ales echipa lui Tudor Chirilă.

Cine sunt concurenții care au mers mai departe

În ediția de vineri, mai mulți concurenți au reușit să-și asigure un loc în echipele antrenorilor.

Daria Cucu a interpretat piesa „În amurg” și a întors trei scaune. Concurenta a ales să continue competiția în echipa formată din Theo Rose și Horia Brenciu.

Armis Neagu a primit o a doua șansă. După ce nu a întors niciun scaun cu prima piesă, a avut posibilitatea să mai cânte o melodie. Interpretarea sa de la „A doua șansă” i-a convins pe Theo Rose și Horia Brenciu, iar concurentul a intrat în echipa lor.

Samira Paraschivescu a cântat „Lelițo, fă!” și a întors două scaune. Concurenta a ales echipa Irinei Rimes.

Darius Moisa a interpretat „Moment of Silence” și a convins-o pe Irina Rimes să apese butonul. Astfel, el continuă competiția în echipa artistei.

Bogdan Savin a urcat pe scenă cu „Isn’t She Lovely”. Irina Rimes și Smiley s-au întors, iar după momentul său și o intervenție a lui Horia Brenciu, concurentul a ales echipa Irinei Rimes.

Simina Colopelnic a interpretat „Part of Your World” și a întors toate cele patru scaune. În cele din urmă, concurenta l-a ales pe Smiley ca antrenor.

Ce urmează la „Vocea României”

Audițiile pe nevăzute continuă, iar noi concurenți vor încerca să-i convingă pe cei cinci antrenori că merită un loc în competiție.

Edițiile „Vocea României” pot fi urmărite și în avans pe VOYO.

Urmărește-ne pe Google News
 
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te