Fără zestre pentru Irinuca: „De banii lui s-au bucurat alții”
Gândul că Irinel Columbeanu ar fi pus la adăpost o sumă substanțială pentru Irina Columbeanu este doar un mit. La 69 de ani, după ce a pierdut zeci de milioane de euro în afaceri neinspirate și pe stilul de viață extravagant, fostul om de afaceri nu mai are nicio rezervă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Directorul căminului de bătrâni unde locuiește fostul milionar de aproape trei ani, Ion Cassian, a mărturisit că întreaga moștenire a acestuia încape acum în doar două valize.
„L-am întrebat ce îi va lăsa fiicei lui moștenire, dar mi-a spus că nu mai are niciun leu, pe toți i-a cheltuit. Din păcate, Irinucăi nu îi va lăsa absolut nimic. Mi-a zis că de banii lui s-au bucurat prietenii, apropiații și femeile. E trist, da, că din atâția bani pe care i-a avut, cândva, fata lui nu va moșteni absolut nimic. Dar, să nu uităm, cât timp a avut bani, și fata a stat la el, Irinuca a dus-o foarte bine, era la școli scumpe, s-a ocupat serios de educația ei”, a declarat Ion Cassian.
Abandonat de fostele iubite, dar ajutat de fiică
Zilele în care Irinel Columbeanu își răsfăța partenerele cu haine de lux și plimbări cu iahtul pe Snagov au apus definitiv. Astăzi, niciuna dintre femeile din trecutul său nu îi mai trece pragul azilului, singurul sprijin constant venind din partea fiicei sale, stabilită în Statele Unite.
Deși are doar 18 ani și este studentă peste ocean, Irina Columbeanu ține legătura zilnic cu tatăl ei și încearcă să îl ajute după posibilități, în ciuda faptului că nu are încă un loc de muncă stabil, conform Click!
„Păstrez legătura cu Irinuca, îmi telefonează des, îi trimit poze și video cu Iri, de prin grădină, când iese la plimbare. Mi-a trimis și ea ceva bani, cât a putut, încă nu are un loc de muncă stabil, s-a dedicat studiului, este studentă. Intenționează să îi cumpere lui Irinel un telefon bun, al lui e cam vechi, s-a cam stricat”, a adăugat directorul azilului.
Cum s-a prăbușit un imperiu de milioane de euro
Traiectoria lui Irinel Columbeanu s-a schimbat radical în urma unei investiții într-o fabrică de ciment la Târgu Cărbunești, proiect care s-a dovedit a fi un eșec financiar uriaș. Datoriile la bănci l-au executat silit, iar în prezent o parte din pensia sa de 2.000 de lei este poprită lunar.
Fostul om de afaceri privește însă cu asumare deciziile din trecut, explicând că eșecul a fost cauzat de contextul neprielnic de business și de opțiunile sale eronate.
„Banii se pot pierde foarte ușor. Nu vreau să ajung să explic exact cum i-am pierdut pe aceștia. Cum se pot face, se pot și pierde prin niște decizii eronate de business. Deciziile au fost greșite prin alegerea locului de desfășurare a afacerii, care ar fi putut să fie oriunde în lume”, explica Irinel Columbeanu despre momentele care i-au marcat declinul.
Sursă foto: Instagram – Arhivă TV Mania!
Citește și:
Actorii turci ai momentului