Sandra Oh a știut când era momentul să spună adio personajului Cristina Yang
Actrița în vârstă de 55 de ani a interpretat-o pe Cristina Yang între 2005 și 2014, devenind unul dintre cele mai iubite personaje din serialul creat de Shonda Rhimes.
Invitată în podcastul „Dinner’s on Me”, Sandra Oh a povestit că discuția decisivă despre viitorul său în producție a avut loc la finalul sezonului al optulea, când Shonda Rhimes a întrebat-o ce își dorește să facă mai departe.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 21
După o perioadă de reflecție, actrița a ales să mai rămână un sezon pentru a încheia povestea Cristinei Yang într-un mod potrivit.
„Am simțit că mi-am făcut treaba. Simțeam că am creat un personaj complet. Am crescut acest personaj timp de zece ani, într-un mod credibil. Oamenii se schimbă în zece ani, iar eu cred că și ea s-a schimbat”, a declarat Sandra Oh, citată de Female First.
Plecarea din „Anatomia lui Grey”, făcută în propriile condiții
Sandra Oh spune că unul dintre cele mai mari privilegii a fost faptul că a putut să își pregătească plecarea alături de echipa de scenariști.
Actrița consideră că în televiziune este rar ca un actor să poată încheia povestea unui personaj exact atunci când simte că parcursul acestuia a ajuns la final.
„Privilegiul a fost să pot să îmi planific plecarea, iar toți scenariștii să susțină acest lucru. Este extrem de rar să ai parte de așa ceva. A fost un adevărat cadou”, a mărturisit vedeta.
Sandra Oh, despre schimbările de la Hollywood
Pe lângă experiența din „Anatomia lui Grey”, Sandra Oh a vorbit și despre schimbările pe care le-a observat în industria cinematografică în ultimii ani.
Actrița a remarcat că reprezentarea actorilor asiatici în producțiile de la Hollywood este mult mai vizibilă astăzi decât în urmă cu un deceniu, considerând că industria a făcut pași importanți în această direcție.
Deși fanii serialului încă speră la o revenire a Cristinei Yang, Sandra Oh a lăsat în urmă unul dintre cele mai apreciate personaje feminine din istoria televiziunii.
Actorii turci ai momentului