Anii ’90 au avut un decor propriu, ușor de recunoscut chiar și după trei decenii. Nu degeaba muzica de atunci este în continuare în topuri, filmele fac încă furori, iar moda reapare periodic în tendințe.
Anii ’90 au avut un decor propriu, ușor de recunoscut chiar și după trei decenii. Nu degeaba muzica de atunci este în continuare în topuri, filmele fac încă furori, iar moda reapare periodic în tendințe.
De altfel, dozatoare de suc pe stradă, telefoane publice, casete video, calculatoare masive și săli de jocuri zgomotoase făceau parte din peisajul obișnuit al orașelor. Unele dintre aceste lucruri au dispărut aproape complet. Altele s-au mutat în online sau au rămas doar sub forma unor obiecte retro.
Tocmai de aceea, când le revedem într-o fotografie sau într-un film vechi, pot declanșa instantaneu sentimente de nostalgie. Iată cinci dintre cel mai ușor de recunoscut exemple.
Telefoanele publice și cartelele telefonice
Înainte ca telefonul mobil să devină un obiect pe care îl avem permanent în buzunar, un apel dat de pe stradă presupunea să găsești un telefon public și, în multe cazuri, existența unei cartele cu suficient credit.
Cabinele telefonice și telefoanele montate în spații publice erau parte din decorul urban. Cartelele deveniseră chiar obiecte de colecție, cu imagini și ediții diferite, schimbate uneori între copii aproape ca abțibildurile. Astăzi, ideea de a pleca de acasă fără posibilitatea de a suna pe cineva pare aproape ciudată. Smartphone-ul a făcut inutil un obiect care, în urmă cu câteva decenii, era infrastructura ce nu putea să lipsească.
Casetele VHS și vizitele la centrul de închirieri video
Streamingul ne permite acum să alegem un film în câteva secunde. În anii ’90, procesul putea fi un mic eveniment în sine. Mergeai la un centru de închirieri, analizai copertele casetelor VHS și sperai ca filmul dorit să mai fie disponibil. După vizionare, exista și regula importantă de a returna caseta – ideal, derulată la început.
Experiența avea limitări pe care astăzi le-am considera incomode: număr redus de copii, calitate variabilă a imaginii și nevoia să te deplasezi fizic pentru a schimba filmul. Cu toate acestea, alegerea unei casete făcea parte din ritualul unei seri de weekend.
Sălile de jocuri cu aparate și calculatoare
Pentru mulți adolescenți, una dintre imaginile reprezentative ale perioadei este sala de jocuri. La început au fost aparatele cu joystick, butoane mari și jetoane. Ulterior, cluburile de calculatoare au devenit locurile în care grupuri întregi descopereau jocurile în rețea.
Relatările despre gamingul românesc al anilor ’90 amintesc titluri precum Mortal Kombat, Warcraft II, Red Alert, Quake sau Heroes II, într-o perioadă în care puține familii aveau un PC performant acasă.
Pe lângă arcade și jocuri video, în peisajul de divertisment al perioadei existau și săli cu jocuri electronice de noroc. Astăzi, multe dintre formatele asociate cândva exclusiv cu spații fizice au și versiuni digitale, iar pentru nostalgici există inclusiv interpretări online ale mecanicilor clasice.
Spațiile fizice nu au dispărut complet, dar rolul lor s-a schimbat între timp. O mare parte din experiența care necesita cândva deplasarea într-o sală poate fi accesată acum de pe telefon, calculator sau consolă.
Dozatoarele de suc de pe stradă
Un alt detaliu aproape imposibil de separat de amintirile României anilor ’90 este dozatorul de suc. Aparate colorate, pahare din plastic și arome intens dulci puteau fi întâlnite în piețe, în apropierea magazinelor sau în zone aglomerate.
Au devenit atât de reprezentative pentru perioadă, încât apar și în proiecte contemporane care încearcă să reconstruiască vizual România acelor ani. O retrospectivă despre proiectul Life Before Internet, dedicat atmosferei anului 1994, amintește explicit dozatoarele stradale de suc printre imaginile caracteristice epocii.
Televizorul ca principală sursă de divertisment
Într-o casă din anii ’90, televizorul avea un rol greu de comparat cu cel de astăzi. Nu exista un ecran personal pentru fiecare membru al familiei, iar internetul era fie inexistent, fie abia la început. Emisiunile, filmele, desenele animate și știrile se urmăreau în mare parte împreună și la ore stabilite de posturile TV.
Nu puteai pune pauză, nu puteai începe episodul de la început și nici nu puteai alege instantaneu dintre mii de producții. Tocmai aceste limite făceau uneori ca anumite programe să devină experiențe colective. A doua zi, oamenii discutau despre același film sau aceeași emisiune pentru simplul motiv că avuseseră mult mai puține alternative.
Tehnologia nu a eliminat obiceiurile, ci le-a mutat în alte locuri
Privite împreună, aceste obiecte spun o poveste interesantă despre schimbarea ultimelor trei decenii. Nu toate activitățile au dispărut. Continuăm să vorbim cu prietenii, să urmărim filme, să jucăm jocuri și să căutăm forme rapide de divertisment. Diferența este că multe dintre dispozitivele și spațiile dedicate acestor activități au fost concentrate într-un singur obiect.
Telefonul mobil poate înlocui simultan telefonul public, televizorul, playerul video, aparatul foto, consola și, într-o anumită măsură, chiar calculatorul. De aceea, nostalgia pentru anii ’90 nu este neapărat nostalgia pentru o perioadă mai confortabilă.
De cele mai multe ori, ne lipsesc obiectele, ritualurile și locurile care făceau experiențele mai ușor de delimitat. Trebuia să mergi undeva ca să închiriezi un film, să găsești un telefon pentru a da un apel sau să intri într-o sală pentru a juca alături de prieteni. Astăzi, aproape toate aceste experiențe sunt la câteva atingeri de ecran distanță.
Chiar dacă am câștigat enorm la capitolul accesibilitate, raritatea vechilor ritualuri este probabil motivul pentru care ni le amintim atât de bine.
Sursă foto: Pexels