Ediția este difuzată joi, 8 octombrie, de la ora 23:00, la Kanal D.
Octav Guran ajunge în Pădurea Hoia-Baciu
Octav Guran, ghidul și prezentatorul emisiunii „Adevăr sau legendă”, ajunge de această dată în Pădurea Hoia-Baciu, situată în partea de vest a municipiului Cluj-Napoca.
Locul este cunoscut pentru numeroasele relatări despre lumini inexplicabile, sunete neobișnuite, pierderi temporare de orientare și senzații stranii legate de percepția timpului. De-a lungul anilor, poveștile despre pădure au fost alimentate și de relatări privind presupuse anomalii electromagnetice și probleme ale aparaturii.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
„Pădurea Hoia-Baciu. Noi am vrut să trăim și să testăm această legendă, acest loc supranumit Triunghiul Bermudelor al României, loc recunoscut datorită asocierii sale cu fenomenele inexplicabile. Este Pădurea Hoia-Baciu, locul în care fenomenele paranormale își dau întâlnire. Este un loc în care poţi intra în altă dimensiune sau doar o simplă pădure? Asta vrem să aflăm, dar concluzia o veţi trage chiar dumneavoastră, din faţa micului ecran!”, spune Octav Guran.
Expediție de două zile în pădure
Echipa „Adevăr sau legendă” pornește într-o expediție de două zile, cu obiectivul de a ajunge în Poiana Rotundă, considerată de pasionații fenomenelor inexplicabile unul dintre punctele importante ale misterului din Hoia-Baciu.
Potrivit Kanal D, expediția se transformă într-o provocare pentru echipă. Membrii acesteia discută cu localnici și experți și încearcă să pună cap la cap mărturiile care au contribuit la reputația misterioasă a locului.
Una dintre poveștile asociate pădurii vorbește despre o regulă nescrisă pe care localnicii ar respecta-o de generații:
„În satele vechi din jurul Clujului există o regulă nescrisă: după apus, nu intri în pădure, nu pentru că te-ai putea pierde, ci pentru că s-ar putea să te întorci altfel!”
Fotografia lui Emil Barnea, una dintre cele mai cunoscute povești despre Hoia-Baciu
Misterul din jurul pădurii a fost alimentat și de o fotografie realizată în 1968 de Emil Barnea. Imaginea este asociată cu unul dintre cele mai cunoscute presupuse cazuri OZN din România și este prezentată de-a lungul timpului drept fotografia unui obiect neidentificat observat deasupra pădurii.
Și formele neobișnuite ale unor arbori din Hoia-Baciu au contribuit la poveștile și legendele asociate locului.
În ediția „Adevăr sau legendă”, echipa încearcă să separe relatările și legendele de ceea ce poate fi observat și verificat în timpul expediției.
„Ceva nu e în regulă aici…”
Pe parcursul expediției, Octav Guran mărturisește că experiența din pădure îi provoacă emoții puternice.
„Nu plâng de frică, cred că plâng de neputință, că nu știu ce se întâmplă, nu reușim să ne dăm seama. Toți ne spun niște chestii, le-am luat în râs și acum, uită-te! (…) Ceva nu e în regulă aici…”, spune Octav Guran în timpul expediției.
Ce va găsi echipa în Pădurea Hoia-Baciu și cum vor fi interpretate experiențele din timpul celor două zile petrecute în pădure, telespectatorii pot afla joi, 8 octombrie, de la ora 23:00, în noua ediție „Adevăr sau legendă”, la Kanal D.
Citește și:
Actorii turci ai momentului