Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Anisia Gafton urcă pe scenă gravidă în luna a opta! Ce surpriză le pregătește viitoarelor mămici

Anisia Gafton urcă pe scenă gravidă în luna a opta! Ce surpriză le pregătește viitoarelor mămici
6
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Cristina Țapu,

Numărătoarea inversă a început pentru una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România! Anisia Gafton a intrat în luna a opta de sarcină și se pregătește să devină mamă pentru prima dată la începutul lunii octombrie, când va aduce pe lume un băiețel. Vedeta se simte excelent, are o energie debordantă și a luat decizii ferme cu privire la momentul nașterii, inclusiv în ceea ce îl privește pe partenerul ei, Serghei.

Aflată la un pas de marele eveniment din viața de familie, Anisia Gafton mărturisește că sarcina a fost o adevărată binecuvântare. Deși este pe punctul de a intra în luna a noua, burtica ei este surprinzător de mică, lucru care îi uimește pe cei din jur.

Anisia Gafton, detalii despre sarcină

Actrița a mărturisit că nu a avut pofte exagerate și că se bucură din plin de starea de spirit excelentă pe care o are în această perioadă.

„Eu am o stare foarte bună. Sunt bine, mai ales că burtica e finuță, nu e mare. Toată lumea mi-a zis, chiar și din online și chiar când m-am întâlnit: «Anisia, cum de ai burta ca de patru-cinci luni?». Pur și simplu așa s-a nimerit. Nici nu am exagerat cu mâncarea, doar că nu că nu am vrut, pur și simplu nu am avut pofte din astea. Am o energie foarte, foarte bună. Merg mai legănat, mai cu grijă. În rest, sunt foarte, foarte ok”, a povestit Anisia Gafton, conform Spynews.

anaisiaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

De ce nu vrea ca soțul ei, Serghei, să asiste la naștere

În ceea ce privește aducerea pe lume a băiețelului său, actrița își dorește o naștere naturală, estimată la începutul lunii octombrie. Totuși, când vine vorba despre prezența lui Serghei în sala de nașteri, Anisia Gafton este categorică și consideră că bărbații nu sunt pregătiți pentru un asemenea moment.

„În octombrie urmează să nasc, între 1 și 14, cam așa. Natural vreau să nasc, dacă se poate. Dacă nu sunt niciun fel de complicații, totul e bine, natural voi naște. Nu știu dacă Serghei va asista la naștere. Eu nu i-aș recomanda. Personal, eu nu recomand să asiste bărbații la naștere, că cred că toți leșină. Chiar dacă se dau ei «Mamă, putem, sigur, ce e așa greu», eu cred că ar trebui să stea să joace Candy Crush”, a explicat comedianta cu umorul caracteristic.

Premieră pe scenă: stand-up comedy însărcinată în luna a opta

Camera bebelușului este aproape gata, iar pătuțul și căruciorul au fost deja achiziționate. Până să ajungă însă la maternitate, Anisia Gafton pregătește o premieră absolută în cariera sa: un show special de stand-up comedy susținut în timp ce este însărcinată.

„Eu pe 24-25 august o să am primul special gravidă de stand-up în care o să am și surprize pentru mămici și pentru graviduțe. O să fie un stand-up cu o gravidă pe scenă. Pentru că chiar în ultima vreme foarte multe femei vin însărcinate, mămici, își împărtășesc aceleași păreri și mai ales când le zici în glumă și e sub formă de glumă e mai ușor, râzi și înțelegi niște lucruri”, a adăugat actrița.

Sursă foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
buton