Homepage  / Seriale / Telenovele

„Avenida Brasil 2” revine după 14 ani! Carminha, Nina și Tufão se întorc în continuarea telenovelei

„Avenida Brasil 2” revine după 14 ani! Carminha, Nina și Tufão se întorc în continuarea telenovelei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Anda Dincă,

Vești bune pentru fanii producțiilor braziliene. Renumita companie TV Globo a confirmat oficial producția sezonului doi al serialului „Avenida Brasil”, cu premiera programată pentru ianuarie 2027. Proiectul marchează astfel revenirea poveștii la 14 ani după evenimentele din telenovela originală și îi readuce în distribuție pe actorii principali, în timp ce scenariul va fi semnat tot de creatorul João Emanuel Carneiro.

„Avenida Brasil 2” îi readuce pe actorii principali

Conform informațiilor publicate de Globo, actorii Adriana Esteves, Murilo Benício, Débora Falabella și Cauã Reymond se întorc pentru a-și interpreta personajele din producția originală. Distribuția va avea și nume noi precum Cris Vianna, Drico Alves, Ernani Moraes, Fábio Scalon, Jéssica Ellen, Karine Teles, Ravel Andrade, Roberto Bonfim, Thalita Carauta, Thiago Rodrigues și Thomás Aquino.

Rolurile acestor noi membri nu au fost încă dezvăluite de producători.

Absența actriței Cacau Protásio din numele anunțate pentru continuare a stârnit reacții din partea fanilor telenovelei. În prima versiune, actrița a interpretat-o pe Zezé, un personaj care a fost unul dintre punctele forte ale intrigii. Într-un interviu acordat publicației „Metrópoles”, Cacau a declarat că nu a fost încă contactată de Globo pentru a reveni în rol: „Până acum, nu. Nu a existat încă nicio discuție cu Globo despre asta. Dar un lucru pot spune: nu am ascuns niciodată de nimeni că mi-ar plăcea, da, să o joc din nou pe Zezé”.

Ce se va întâmpla în „Avenida Brasil 2”?

Acțiunea se va desfășura la 14 ani după evenimentele din prima telenovelă. În această perioadă, locuitorii din Divino și-au continuat viețile, iar unele dintre vechile răni par să fi rămas în trecut. Tufão (Murilo Benício) are și mai mult succes decât înainte. Familia lui a rămas, de asemenea, unită, creând impresia că perioada conflictelor a trecut. Această liniște aparentă va fi însă zdruncinată de întoarcerea personajului Carminha (Adriana Esteves). După ce își va ispăși pedeapsa în închisoare, aceasta se va întoarce în comunitate cu o imagine complet diferită și având alt nume. Nina va avea, de asemenea, un rol important în noua poveste. Personajul interpretat de Débora Falabella va reveni în centrul acțiunii și va trebui să se confrunte din nou cu prezența Carminhei, însă în circumstanțe diferite de cele care au marcat prima telenovelă.

„Avenida Brasil 2” va marca, de asemenea, reluarea parteneriatului dintre João Emanuel Carneiro și directorul artistic Ricardo Waddington, ambii responsabili pentru prima versiune a telenovelei. Waddington subliniază că noua parte va păstra caracteristicile care au definit identitatea producției originale: „«Avenida Brasil 2» păstrează amprenta care a definit-o mereu: viteza acțiunii, evenimente în fiecare episod, o poveste care nu se oprește din mers”.

Murilo și Débora au confirmat întoarcerea

Actorii Murilo Benício și Débora Falabella (care au jucat împreună și în telenovela-fenomen „Clona”) au confirmat și ei întoarcerea la acest proiect. Murilo a publicat pe contul său de Instagram o fotografie în care apare îmbrățișat cu colega sa de scenă și prietena sa apropiată, Adriana Esteves (Carminha), folosind un mesaj scurt și direct: „Brasil, voltamos” („Brazilia, ne-am întors”).

La rândul ei, Débora a dat vestea printr-o glumă, folosind una dintre cele mai memorabile replici ale personajului ei, folosită atunci când o ironiza pe Carminha: „Puteți să începeți să îmi spuneți din nou «doamnă»”.

Murilo și Débora s-au îndrăgostit pe platourile de filmare de la „Avenida Brasil” în 2012 și au format un cuplu solid timp de 7 ani. În 2019 s-au despărțit, dar au rămas prieteni buni, așa că întoarcerea la același proiect este una de bun-augur.

În prezent, Murilo este singur, ultima sa relație oficială, cu jurnalista Cecília Malan, s-a terminat la sfârșitul lui 2025. Débora este căsătorită din 2022 cu regizorul și producătorul de cinema brazilian Fernando Fraiha.

„Avenida Brasil”, una dintre cele mai cunoscute telenovele braziliene

Telenovela „Avenida Brasil” a avut premiera în martie 2012 la postul brazilian TV Globo și a avut 179 de episoade. Producția a avut audiențe record în țara de origine și a fost vândută în peste 130 de state, inclusiv în România, devenind una dintre cele mai cunoscute și exportate producții TV Globo.

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
buton