Chris Evans, Salma Hayek și Anya Taylor-Joy fac echipă pentru „Sacrificiul” („Sacrifice”), un thriller satiric regizat de Romain Gavras. Filmul pornește de la o gală de caritate exclusivistă, unde bogații și vedetele se reunesc pentru o cauză nobilă, și o transformă într-un coșmar după intervenția unei grupări radicale.
Mike Tyler (Chris Evans – „Captain America: Războinicul iernii”) este un star de cinema aflat într-un moment prost al carierei. După o izbucnire devenită virală, încearcă să-și repare imaginea participând la o gală exclusivistă dedicată protejării mediului. Evenimentul este organizat de miliardarul Ben Bracken (Vincent Cassel – „Black Swan”) și soția sa, Gloria (Salma Hayek – „Frida”), o vedetă preocupată, la rândul ei, numai de propria imagine.
Petrecerea este întreruptă de o grupare de fanatici condusă de Joan (Anya Taylor-Joy – „Gambitul damei”), o tânără convinsă că o profeție îi cere să salveze omenirea de la pieire, oferind un sacrificiu. Împreună cu discipolii săi, ea ia ostatici trei oameni pe care îi consideră indispensabili ritualului: actorul Mike, miliardarul Ben și nevinovata Katie (Ambika Mod – „O zi”).
Urmează o călătorie prin peisaje sălbatice, în care satira despre bogați și celebrități ia o neașteptată și derutantă turnură mistică. Din distribuție mai fac parte și John Malkovich („Cravata galbenă”), Sam Richardson („Veep”) și pop starul Charli XCX, care are o scurtă apariție ca Mama Natură.
De unde a pornit ideea filmului „Sacrificiul”
Regizorul Romain Gavras povestește pentru The Hollywood Reporter că a avut ocazia să participe la astfel de gale, unde sub pretextul activității de caritate, bogații se dedau la excese obscen de opulente. De aceea și-a pus întrebarea: ce s-ar întâmpla dacă, la unul dintre aceste evenimente pline de celebrități, miliardari și discursuri despre binele planetei, s-ar întâmpla ceva îngrozitor.
Ideea interesantă i-a permis lui Gavras să convingă în doar o săptămână staruri de calibrul lui Chris Evans și Anya Taylor-Joy să se alăture proiectului lui. „Cel mai mult mi-a plăcut că e imaginea perfectă a starului de cinema american”, spune regizorul despre Evans.
Chris Evans și Anya Taylor-Joy, filmări spectaculoase în Grecia
„Sacrificiul” este primul lungmetraj în limba engleză al lui Gavras, iar producția a fost pe măsura ambițiilor sale vizuale. Filmările au avut loc în locații spectaculoase din Grecia și Bulgaria, iar unele secvențe au fost filmate chiar pe marginea unui vulcan semi-activ.
Chris Evans și Anya Taylor-Joy au povestit pentru Variety că în timpul filmărilor din Santorini își începeau ziua cu un urcuș pe versantul vulcanului, iar priveliștile văzute i-au impresionat profund. „Te uiți în jur la măreția lumii”, a spus Evans.
La rândul ei, partenera lui s-a bucurat de ocazia de a petrece timp în natură: „Mă cuprinde o incredibilă pace când îmi cunosc locul în univers, când sunt în mijlicul unor peisaje care au fost acolo cu mult înaintea mea și vor fi acolo mult după mine”.
Ce întrebare pune „Sacrificiul”
Lansat la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, „Sacrificiul” propune o poveste care combină thrillerul, satira și elementele mistice.
Filmul pornește de la o întrebare provocatoare: cât suntem dispuși să sacrificăm pentru a salva lumea și cine are dreptul să decidă cine trebuie sacrificat?