Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cine sunt cuplurile care participă la Power Couple România, sezonul 4. Oana Zara, Alina Dumitru și Eric de Oliveira, printre concurenți

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Andra Stana,

Nouă cupluri de vedete sunt pregătite pentru cea mai tare aventură a vieții lor – Power Couple, sezonul 4! Sportivi, artiști și creatori de conținut intră în competiția care le va testa relațiile în cele mai neașteptate situații.

Show-ul se apropie de startul filmărilor, care vor avea loc în Malta, și va putea fi urmărit la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

La bine și la greu – așa începe orice poveste de dragoste! Amintirile apar prin aventuri trăite în doi, iar cea mai puternică provocare vine atunci când ieși din zona de confort și când îți repeți că nu există „nu se poate”. Cu aceste gânduri pornesc la drum cuplurile care vor participa în cel de-al patrulea sezon Power Couple.

Citește și: Oase și Maria Pitică și-au împlinit cel mai mare vis. Anunțul făcut de câștigătorii Power Couple: „Am reușit!”

Sebastian Coțofană și Bianca Hîrsana participă la Power Couple România, sezonul 4

Sebastian Coțofană, unul dintre cei mai cunoscuți radio hosts din țară și creator de conținut, și iubita lui, Bianca Hîrsana, inginer medical, sunt într-o relație de șapte ani și participă pentru prima dată împreună într-un format de televiziune.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Sebastian spune că este nerăbdător să participe la Power Couple pentru că este prima dată când cei doi formează o echipă într-un context competițional. Au mai jucat împreună volei, board games sau squash, însă nu au făcut până acum echipă într-un „meci oficial”.

„Sunt convins că ne vom înțelege din priviri, așa cum se întâmplă și în viața de zi cu zi”, spune Coțofană, care este curios să descopere și abilitățile nebănuite ale Biancăi.

El îi este recunoscător partenerei sale că a acceptat participarea, mai ales că Bianca este discretă în ceea ce privește viața personală. „Numai faptul că este aici, pentru mine este o dovadă de susținere și loialitate”, adaugă el.

Bianca spune că a intrat în competiție pentru a trăi o aventură diferită și pentru a vedea cum reacționează în situații-limită. Participarea alături de partenerul ei va fi intensă, mai ales că, deși este omul în care are cea mai mare încredere, este și cel cu care apar „cele mai mari scântei” atunci când sunt sub presiune.

Printre lucrurile care o sperie se numără probele la înălțime, emoțiile de dinaintea fiecărei probe și toate felurile de insecte. „Abia aștept să vedem cum gestionăm totul în doi și să ne bucurăm din plin de această aventură”, spune ea.

Citește și: Sandra Izbașa și Răzvan Bănică, mesaj plin de emoție după finala sezonului 3 Power Couple: „Vom rămâne exact așa cum ne-ați cunoscut!”

Alina Dumitru și Ciprian Dumitru participă la Power Couple România, sezonul 4

Una dintre cele mai cunoscute și apreciate sportive ale României, Alina Dumitru, campioană olimpică la judo, vine în competiție alături de soțul ei, Ciprian Dumitru, kinetoterapeut. Cei doi au o relație de 15 ani și au decis că este momentul să intre în acest format.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  2 / 10

Pentru Alina și Ciprian, participarea este o provocare prin care vor să descopere cum se descurcă unul pe celălalt în ipostaze complet noi și să își depășească limitele.

„Participăm la această emisiune să ne demonstrăm nouă că suntem o echipă puternică”, spun cei doi.

Cu un spirit competitiv puternic, Alina și Ciprian cred că umorul, susținerea reciprocă și iubirea îi vor ajuta în timpul probelor. În același timp, sunt conștienți că presiunea le va testa relația.

„Suntem gata să ne privim fricile în ochi și să trecem peste ele împreună”, transmit cei doi.

Citește și: Dezvăluirea care a făcut înconjurul lumii! Ce mesaje primește Sandra Izbașa în japoneză și chineză după „Power Couple”: „Este copleșitor!”

Bvcovia și Alexandra Elena participă la Power Couple România, sezonul 4

Un artist apreciat pentru muzica lui și o creatoare de conținut cu o comunitate frumoasă, care îi dă energie: Bvcovia și Alexandra Elena! Cei doi sunt împreună de șase ani și simt că a venit momentul să trăiască o nouă aventură.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  3 / 10

Bvcovia spune că îi place să trăiască experiențe noi și că nu refuză ocaziile de a face ceva diferit. Pentru cei doi, Power Couple este un test nou, care îi va scoate din zona de confort.

„Pentru noi, ca și cuplu, e un test nou, care cu siguranță, indiferent de rezultat ne va ajuta în relație”, precizează artistul.

Alexandra este, la rândul ei, curioasă să vadă ce va scoate competiția din ei. Cei doi sunt conștienți că experiența le-ar putea testa relația mai mult decât și-ar fi imaginat.

„Ne sperie puțin necunoscutul și faptul că nu știm la ce să ne așteptăm”, spune Alexandra, care abia așteaptă să descopere cum se vor descurca împreună.

Citește și: Oase și Maria Pitică, dezvăluiri exclusive după ce au câștigat Power Couple: Unde s-au „antrenat”, de fapt, înainte de filmările din Malta

Gami și Erika Aylin participă la Power Couple România, sezonul 4

Cu peste 2 milioane și jumătate de urmăritori în mediul online, Gami a fost și rămâne una dintre cele mai cunoscute voci ale tinerilor. În afară de cei apropiați, nimeni nu știa că de doi ani se află într-o relație cu Erika Aylin, o tânără studentă, de 22 de ani.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  4 / 10

Acum, cei doi vin la Power Couple pentru a vorbi despre tot ce au clădit frumos împreună și pentru a trăi o aventură de neuitat.

Erika spune că a privit participarea la Power Couple ca pe o oportunitate de a-și testa limitele și de a ieși din zona de confort. Ea consideră că faptul că cei doi seamănă în modul în care gândesc și reacționează poate fi un avantaj, chiar dacă există și situații în care sunt complet diferiți.

„Cred că fix combinația asta o să facă experiența mai interesantă și o să ne pună în situații în care va trebui să ne completăm unul pe celălalt”, spune Erika.

Pentru Andrei, participarea reprezintă o ocazie de a ieși din rutina ultimilor ani și de a fi văzut de public și dintr-o altă perspectivă.

Mai mult, Power Couple este momentul în care cei doi își fac pentru prima dată relația publică.

„Oamenii vor avea ocazia să vadă cum suntem noi, de fapt, împreună, într-un context în care nu putem controla tot ce se întâmplă în jurul nostru”, spune el.

Ionuț „Pitbull” Atodiresei și Oana Atodiresei participă la Power Couple România, sezonul 4

Un luptător cu performanțe notabile, cunoscut de întreaga țară, Ionuț „Pitbull” Atodiresei vine în show alături de soția lui, Oana Atodiresei, după 16 ani de relație, din care de peste 14 sunt căsătoriți. O carieră impresionantă se continuă acum ca antrenor, iar la Power Couple vine pentru a se provoca, încă o dată.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 10

Ionuț spune că este foarte motivat să participe și că are puține emoții, mai ales pentru că este alături de soția lui. Este curios să o vadă pe Oana la probe și spune că aceasta este mai curajoasă decât el în anumite situații.

„Sunt motivat să merg până la final. Vedem acolo – cine e cel mai bun, să câștige!”, spune el.

Pentru Oana, adrenalina este principalul motiv pentru care a acceptat aventura. Ea așteaptă cu entuziasm și curiozitate probele care îi vor pune în situații pe care nu le-au mai trăit.

„Sunt sigură că va fi o experiență inedită și de neuitat”, spune Oana.

Eric de Oliveira Pereira și Cosmina participă la Power Couple România, sezonul 4

După o carieră impresionantă în fotbal, continuată în rolul de antrenor, Eric de Oliveira Pereira și-a propus să meargă până la capăt, cu soția lui, Cosmina, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de 19 ani.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  6 / 10

Cosmina spune că pentru ea Power Couple va fi o provocare imensă și o ocazie de a-și testa limitele. Este o persoană activă și iubește sportul și competiția, însă recunoaște că are emoții în privința probelor de înălțime.

„Recunosc, mă sperie probele de înălțime și tot ceea ce presupune să îți învingi frica”, spune Cosmina.

Cei doi vor să se susțină reciproc și să se bucure de fiecare probă, chiar și atunci când lucrurile nu vor fi ușoare.

Eric spune că abia așteaptă această experiență și speră ca participarea lor să le permită telespectatorilor să cunoască mai bine relația pe care o au.

„Ne bucurăm, suntem focusați și sperăm să ajungem cât mai departe!”, spune el.

Bogdan Medvedi și Oana Zara participă la Power Couple România, sezonul 4

Sunt împreună de 11 ani, au comunități mari în mediul online și sunt apreciați pentru tot ceea ce fac! Bogdan Medvedi, artist, și Oana Zara, actriță, sunt deciși să câștige competiția și simt că în doi sunt mereu mai puternici.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 10

Pentru Bogdan, Power Couple era deja pe „vision board-ul” celor doi pentru acest an. Artistul spune că îi plac provocările și că abia așteaptă să vadă cum vor face echipă atunci când presiunea va fi la maximum.

„Cel mai important e că suntem împreună în toată nebunia asta”, spune Bogdan, care își dorește să se distreze alături de Oana și să strângă amintiri pe care să le arate copiilor lor.

Oana recunoaște că are emoții, însă spune că experiența reprezintă o ocazie de a-și depăși limitele. Actrița a pregătit chiar și o poezie pentru participarea la Power Couple.

„Power Couple suntem noi – eu și Medvedi am pus curajul pe lista de anul ăsta”, spune Oana.

Radu Valahu și Roxana Valahița participă la Power Couple România, sezonul 4

Radu Valahu și soția lui, Roxana Valahița, sunt doi sportivi de performanță care au scris istorie! El este omul record și antrenor, ea, sportiv profesionist, dublă campioană mondială la skandenberg, și sunt împreună de 13 ani, din care de 12 sunt căsătoriți.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  8 / 10

Roxana povestește că mama ei își dorea să îi vadă pe cei doi la Power Couple și le spunea, în urmă cu trei ani, că sunt „unul și același, 2 în 1”. Mama Roxanei nu mai este însă în viață, iar participarea la emisiune are pentru ea o semnificație aparte.

„Acolo unde este Radu, adică la Power Couple, sunt și eu. Casa mea este acolo unde este Radu”, spune Roxana.

Cel mai mult o sperie însă posibilitatea ca soțul ei să fie pus în pericol în timpul probelor.

„Singurul lucru care mă sperie este faptul că nu vreau ca Radu să fie, vreodată în această viață, în pericol”, mărturisește ea.

Radu spune că este în asentimentul soției sale și consideră că emisiunea li se potrivește foarte bine. „Noi suntem o echipă!”, spune sportivul.

Adrian Elicopter și Iorga participă la Power Couple România, sezonul 4

Lista participanților din sezonul 4 se încheie cu un cuplu de creatori de conținut, care sunt împreună de peste doi ani și jumătate!

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  9 / 10

Adrian Elicopter și Iorga sunt doi dintre cei care au reușit să-și câștige aprecierea în mediul online rapid și care au demonstrat că prin muncă pot face lucruri de neuitat pentru cei care-i apreciază.

Cei doi spun că le place foarte mult competiția și că au urmărit cu interes probele Power Couple în mediul online. Nu se tem de provocările dificile și chiar mărturisesc că, de multe ori, au căutat singuri astfel de experiențe.

„Nu ne temem de lucrurile dificile, dimpotrivă, de multe ori, ne-am dus chiar noi către ele și ne-am dorit să le testăm”, spun cei doi.

Adrian Elicopter și Iorga abia așteaptă să vadă ce probe le-au pregătit producătorii.

Când încep filmările pentru Power Couple România, sezonul 4

Filmările pentru sezonul 4 Power Couple România urmează să înceapă în Malta. Cele nouă cupluri vor intra în competiție și vor avea parte de probe menite să le testeze atât limitele individuale, cât și capacitatea de a lucra împreună.

Noul sezon Power Couple România va putea fi urmărit la Antena 1 și pe AntenaPLAY. Data premierei nu a fost anunțată deocamdată.

Urmărește-ne pe Google News
 
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te