Laura Cosoi trăiește una dintre cele mai speciale perioade din viața sa. Actrița a devenit mamă pentru a cincea oară, iar la scurt timp după venirea pe lume a micuței Nina a transmis un mesaj emoționant despre experiența nașterii și despre legătura unică dintre mamă și copil.
Vedeta a povestit că, deși a trecut deja prin patru nașteri, fiecare întâlnire cu propriul copil este diferită și are aceeași încărcătură emoțională.
„Călătoria nașterii este atât de profundă, de firească și, în același timp, atât de excepțională… Cred că aș putea naște de o mie de ori și, de fiecare dată, ar fi ca și cum aș trăi totul pentru prima oară”, a scris Laura Cosoi.
„Travaliul nu este întotdeauna ușor. Este, fără îndoială, o etapă grea, dar în aceeași măsură este frumoasă, plină de sens și de emoție”, a mărturisit vedeta.
Pentru ea, așteptarea venirii pe lume a unui copil este un moment greu de descris în cuvinte.
„Este ca o gară în care aștepți, te desparți de o parte din tine, dar, în același timp, te întâlnești cu minunea pe care ai așteptat-o luni întregi”, a transmis Laura Cosoi.
Vedeta a mărturisit că nașterea a fost una blândă, exact așa cum și-a dorit, și a subliniat cât de important este ca mama și copilul să fie în siguranță.
„Dincolo de siguranța mamei și a copilului, cel mai important este să ai alături oamenii în care ai deplină încredere”, a spus Laura Cosoi.