De aproape trei decenii, când o vedem pe Mariska Hargitay ne răsună automat în minte „DONG-DONG”-ul legendar al francizei „Lege și ordine”, a cărei imagine a devenit. Dar personajul detectivului Olivia Benson a schimbat nu doar viața marcată de tragedie a actriței, ci mii de alte vieți.
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Supraviețuitoarea unui accident de groază și secretul de familie aflat la vârsta de 25 de ani
Născută în lumina reflectoarelor, Mariska Hargitay a fost marcată iremediabil de o tragedie timpurie. Pe când actrița avea doar trei ani, mașina în care călătorea împreună cu cei doi frați și mama lor, legenda hollywoodiană Jayne Mansfield, a intrat într-un camion pe o șosea din Louisiana.
Mansfield și alte două persoane au murit pe loc, însă cei trei copii aflați pe bancheta din spate au supraviețuit. Mariska Hargitay a fost găsită prinsă sub scaunul din față și nu își amintește nici acum nimic despre accident, cicatricea de pe cap fiind singura dovadă a tragediei prin care a trecut.
De la mama ei i-au rămas doar două frânturi de amintiri și un imens gol în suflet, dar în 2025 a decis să își recupereze părintele pierdut. Documentarul „Mama mea, Jayne”, debutul ei regizoral, nu este doar un portret al celebrei blonde a anilor ’50, ci și o călătorie personală spre vindecare.
Cu ajutorul arhivelor și cunoscuților, Hargitay a dezvăluit lumii o imagine completă a sex-simbolului hollywoodian – o femeie de o inteligență ieșită din comun, care vorbea mai multe limbi străine și cânta la pian și la vioară. In film, Hargitay vorbește deschis despre secretul pe care l-a păstrat zeci de ani: bărbatul care a crescut-o, fostul campion de culturism Mickey Hargitay, nu este tatăl ei biologic.
Acesta este cântărețul italian Nelson Sardelli, cu care Mansfield a avut o aventură și de existența căruia Mariska a aflat când avea 25 de ani.
Rolul care i-a salvat cariera la 34 de ani după ce s-a zbătut la periferia televiziunii
Călcând, firesc, pe urmele mamei dispărute, Mariska Hargitay nu a profitat de numele faimos al acesteia, așa că până pe la 34 de ani s-a zbătut pe la periferia televiziunii pe vremea când aceasta era sora sărmană și disprețuită a Hollywoodului.
După apariții episodice în seriale mai mici sau mai mari, gen „Spitalul de urgență” sau „Seinfeld”, șansa vieții a venit în 1999, când producătorul Dick Wolf căuta protagonista unui nou serial derivat din hitul „Lege și ordine”. După audiția pentru rolul detectivului Olivia Benson, Hargitay a simțit că a întâlnit personajul pe care îl așteptase toată cariera.
Succesul a depășit orice așteptare. Interpretarea din „Lege și ordine: Unitatea specială” i-a adus Mariskăi Hargitay un Emmy și un Glob de Aur. Astăzi, Olivia Benson este un simbol mondial al dreptății.
Hargitay mărturisește deseori că, după 30 de ani petrecuți în pielea detectivului, granița dintre ea și personaj s-a estompat, în beneficiul ambelor: „Olivia m-a transformat într-un om mai bun”.
Efectul Olivia Benson: Sute de violatori datorită Joyful Heart Foundation
Popularitatea imensă a detectivului Olivia Benson, luptătoarea feroce pentru apărarea victimelor agresiunilor sexuale, a venit cu un efect secundar neașteptat: mii de telespectatoare au început să-i scrie Mariskăi Hargitay, povestindu-i propriile experiențe de abuz și spunându-i că personajul interpretat de ea le-a dat curajul să vorbească pentru prima dată despre ce li s-a întâmplat.
„Am înțeles că nu mai jucam doar un rol. Aveam o responsabilitate”, mărturisea actrița într-un interviu pentru People.
În 2004, Hargitay a înființat Joyful Heart Foundation, organizație dedicată sprijinirii victimelor violenței sexuale, violenței domestice și abuzului asupra copiilor. De-a lungul anilor, fundația a finanțat programe de recuperare psihologică și a făcut presiuni pentru ca probele ADN prelevate de la victimele violurilor, probe care zăceau cu anii uitate în frigiderele spitalelor, să fie prelucrate rapid, pentru identificarea făptașilor.
Inițiativa End the Backlog, lansată de fundație, a contribuit la schimbarea legislației în numeroase state americane și la prinderea a sute de violatori care scăpaseră ani de zile nepedepsiți. Pentru activitatea sa, Hargitay a fost invitată de mai multe ori să depună mărturie în fața Congresului SUA și a fost premiată de organizații care apără drepturile victimelor.
Cu tot succesul recentului ei debut pe Broadway și a intenției declarate de a continua să regizeze, Mariska Hargitay rămâne fidelă rolului care i-a schimbat decisiv destinul. Ea rămâne figura centrală din „Lege și ordine: Brigada specială”, serial devenit cea mai longevivă dramă din istoria televiziunii americane.
Olivia Benson i-a adus iubirea:Mariska Hargitay îi datorează tot Oliviei Benson și familia frumoasă pe care o are cu actorul Peter Hermann, pe care l-a cunoscut în 2002 pe platourile serialului „Lege și ordine: Brigada specială”. Cei doi s-au căsătorit în 2004, iar cuplul are trei copii: fiul biologic August, născut în 2006, și doi copii adoptați, Amaya și Andrew, veniți în familie în 2011.
Elizabeth Taylor urmărea serialul cu sfințenie: Legendara Elizabeth Taylor a fost una din marile admiratoare ale Mariskăi Hargitay. Taylor urmărea constant producția și îi trimitea actriței flori și bilețele cu încurajări, cele două rămânând apropiate până la moartea artistei.
Pisica celebrei Taylor Swift poartă numele personajului: Prietena Mariskăi Hargitay, Taylor Swift, este un fan atât de înfocat al personajului din serial încât și-a numit una dintre cele trei pisici „Detectiv Olivia Benson”.