Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Matthew Perry, dincolo de Chandler Bing. Ce dezvăluie familia și prietenii actorului într-un documentar Netflix

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Camelia Ghioc,

Netflix lansează pe 27 octombrie 2026 documentarul în trei părți „Cel despre Matthew Perry”, dedicat vieții și carierei actorului cunoscut pentru rolul lui Chandler Bing din serialul „Friends”. Regizată de Mary Robertson, producția reunește mărturii ale familiei, ale prietenilor și ale foștilor colaboratori, oferind o perspectivă asupra omului din spatele personajului și a luptei sale îndelungate cu dependența.

Matthew Perry, unul dintre actorii care au făcut istorie cu „Friends”

După ce a adus bucurie în viețile a miliarde de oameni, Matthew Perry s-a stins, lăsând lumea mai tristă. Cei care l-au cunoscut încă încearcă să îl înțeleagă.

Actorii capabili să livreze și comedie fizică și replică sclipitoare cu aceeași precizie chirurgicală și efect exploziv se nasc de puține ori într-o generație și încă și mai puțini au ocazia să strălucească deplin, cât să lumineze privirile întregii lumi.

Timp de zece ani, între 1994 și 2004, Matthew Perry a fost unul dintre ei datorită rolului lui Chandler Bing, cel mai sarcastic și plin de umor dintre „Prietenii tăi”.

Chandler Bing, un personaj legendar creat de Matthew Perry

În cele 236 de episoade ale serialului-fenomen, actorul a transformat anxietățile, stângăciile romantice și umorul autoironic ale personajului într-o marcă personală, fără a cădea în caricatural și fără să renunțe la emoție.

Dar toată iubirea a miliarde de fani și a celor din jur nu a reușit să ofere împlinire actorului care ducea o luptă crâncenă cu proprii demoni.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

În cele trei părți ale sale, „Cel despre Matthew Perry”, documentarul Netflix disponibil din 27 octombrie, încearcă să redea publicului imaginea completă a îndrăgitului actor, reunind imaginea publică cu omul real prin povestiri emoționante, mărturii inedite și filmări din arhiva familiei.

Regizat de laureata cu Emmy, Mary Robertson, serialul reconstituie ascensiunea actorului, relațiile care l-au definit, dependența și eforturile sale de a o ține sub control, până la moartea survenită în octombrie 2023, la numai 54 de ani.

Mărturiile tulburătoare oferite de sora actorului

Publicul va descoperi în noul documentar o perspectivă intimă și caldă oferită de cei care l-au cunoscut pe Perry dinainte ca faima să-i schimbe viața, unul dintre principalii martori la întreaga lui viață fiind sora lui mai mică, Mia Perry Bowick.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  4 / 10

De meserie psihoterapeută, sora actorului vorbește pentru prima dată în fața camerei despre relația lor și despre încercarea de a înțelege dependența care i-a marcat fratele.

Imaginea schițată de ea, a unui om plin de viață, generos, vulnerabil și amuzant, e completată de doi foarte vechi prieteni ai lui Perry, David Pressman și Roger Castillo, acesta din urmă fiind și cel care l-a dus pe actor la audiția pentru „Prietenii tăi”.

Amintiri speciale din culisele platourilor de filmare

Cei care au lucrat la legendarul serial confirmă ceea ce mulți bănuiam, că Chandler Bing a fost în mare parte creația actorului și că Perry l-a înzestrat cu un simț al poantei pe care poate altfel nu l-ar fi avut.

La rândul lor, actorul Kevin Pollak și regizorul Jonathan Lynn, cu care Perry a lucrat la filmul „Cât îmi dai ca să te împușc”, precum și Nate Torrence, care i-a fost coleg de platou la serialul „Studio 60”, completează portretul profesional cu povestiri din culise și amintiri personale.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 10

Suma uriașă cheltuită de Matthew Perry în lupta cu dependența

Dependența de alcool și opioide i-a marcat lui Perry o mare parte din viață, inclusiv anii în care se afla în vârful celebrității.

În memoriile sale din 2022, „Friends, iubiri și marele lucru teribil”, apărute și la noi la editura Nemira, actorul a descris internările repetate la dezalcoolizare și dezintoxicare, tratamentele și eforturile de a rămâne abstinent.

Sora lui spune că Perry a cheltuit șapte milioane de dolari încercând să își recapete controlul asupra vieții.

Misiunea de a salva alte vieți și moștenirea lăsată în urmă

Dar faptul că a ales să își împărtășească experiențele a avut un impact profund asupra comunității celor care suferă de astfel de dependențe, iar noul documentar Netflix vorbește pentru prima dată despre viețile pe care Perry le-a schimbat în bine ori chiar le-a salvat cu curajul său de a își expune vulnerabilitatea.

Actorul și-a transformat problemele într-o misiune publică.

Tim Harrington, pe care Perry l-a cunoscut la o întâlnire de recuperare în 2001, spune că actorul i-a salvat viața.

West Huddleston, un alt prieten și colaborator, a lucrat cu Perry în campanii pentru reformarea sistemului de justiție și sprijinirea persoanelor cu probleme de dependență.

După moartea actorului, munca lui în domeniu a devenit parte a moștenirii sale: Fundația Matthew Perry, înființată în 2023, sprijină organizații și programe care îi ajută pe oamenii afectați de tulburări asociate consumului de substanțe.

Prin vocile celor care l-au cunoscut în afara platoului, documentarul Netflix vorbește despre talent, fragilitate și cât de mult poate însemna pentru alții curajul cuiva de a-și spune povestea.

Sursă foto: Netflix, Getty Images

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te