Paul Ipate, declarație emoționantă despre fiica sa, Zora: „O iubesc de mor”
Actorul a publicat pe rețelele de socializare două fotografii în care apare alături de Zora și a dezvăluit că imaginile au ajuns online doar după ce fiica sa și-a dat acordul.
Paul Ipate a vorbit cu multă afecțiune despre Zora și a mărturisit că îl surprinde cât de repede crește fiica sa.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
„Rar pun poze cu prințesa mea. Acum am întrebat-o și mi-a dat voie. Piesa de la poze… tot ea a pus-o. Crește, e fashion, e deșteaptă, e haioasă, e căpoasă, e comică și are și puțină dileală. O iubesc de mor și încerc să petrec cât pot de mult timp cu ea. Recunosc că mă sperie cât de repede crește. Ea crește, iar eu învăț să iubesc și mai mult”, a scris Paul Ipate.
De ce nu își expune Paul Ipate copiii pe internet
Mesajele mai puțin amabile nu au întârziat să apară, unii urmăritori punând la îndoială motivul pentru care un copil de 9 ani trebuie să își dea acordul pentru o simplă fotografie. Răspunsul dat de Paul Ipate a fost o adevărată lecție de parenting și respect față de limitele celor mici.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 3 / 10
„Eu am ales să nu-mi expun copiii în fotografii tocmai pentru că sunt persoană publică. Nu din rușine, nu pentru că «refuză pozele» și nici pentru că ar avea vreo problemă cu propria imagine. Pur și simplu am considerat că notorietatea mea nu trebuie să devină automat și expunerea lor”, a transmis actorul.
Paul Ipate a susținut că un copil nu are nicio obligație de a apărea pe rețelele sociale doar pentru că părinții săi sunt persoane cunoscute.
„Intimitatea unui copil nu este o datorie față de public și nici recunoștința față de părinți nu se măsoară în disponibilitatea de a apărea pe rețelele sociale”, a mai spus acesta.
Actorul a continuat mesajul, explicând că respectarea dorinței unui copil de a nu fi fotografiat sau expus public reprezintă, în opinia sa, o limită personală care trebuie respectată.
„Uneori, cel mai autentic lucru pe care îl poate spune cineva este simplul «nu vreau să apar». Iar dacă un copil își dorește discreție, eu nu văd aici nici nerecunoștință, nici insultă și, cu atât mai puțin, un motiv de rușine. Văd o limită personală. Și cred că unul dintre lucrurile sănătoase pe care un părinte le poate face este să o respecte”, a transmis Paul Ipate.
În încheiere, actorul a punctat că fiica sa și ceilalți copii ai familiei au dreptul la propria identitate și la propriile alegeri.
„Copiii mei nu sunt extensii ale imaginii mele publice și nici accesorii pentru validarea mea online. Au dreptul la propria identitate, la propriile alegeri și, da, inclusiv la luxul aproape revoluționar de a nu fi postați”, a concluzionat Paul Ipate.
Sursă foto: Instagram
Citește și:
Actorii turci ai momentului