Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Richard Abou Zaki, petrecere spectaculoasă la 30 de ani. 10.000 de metri pătrați, 25 de artiști și 12 chefi invitați

Richard Abou Zaki, petrecere spectaculoasă la 30 de ani. 10.000 de metri pătrați, 25 de artiști și 12 chefi invitați
25
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Andra Stana,

Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani și a sărbătorit printr-o petrecere spectaculoasă în Italia. Juratul de la „Chefi la cuțite” a ales să-și sărbătorească aniversarea exact așa cum a visat: printr-o petrecere mare, alături de oamenii dragi.

Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Cum și-a organizat petrecerea în Italia

Richard Abou Zaki a schimbat prefixul și a împlinit 30 de ani. Pentru aniversare, chef-ul a pregătit o petrecere de amploare în Italia, într-un parc privat de 10.000 de metri pătrați.

Evenimentul a fost organizat în trei locații, fiecare cu o tematică diferită. Pentru invitați au fost pregătite momente artistice și gastronomice, cu 25 de artiști și 12 chefi invitați.

Richard Abou Zaki a povestit pe rețelele sociale că și-a dorit ca aniversarea să fie exact așa cum a visat-o.

„La mulți ani mie! Și îi sărbătoresc exact așa cum am visat dintotdeauna: cu o petrecere mare, alături de oamenii dragi.

10.000 de metri pătrați de parc privat și 3 locații, fiecare cu o tematică diferită. 25 de artiști care vor urca pe scenă, 12 chefi invitați și o zi întreagă de petrecut alături de familia mea, de oamenii mei și de prietenii care m-au însoțit în acest parcurs.

richard-abou-zaki-30-ani-petrecere-italia-chefi-la-cutite (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 25

Astăzi vreau să mă bucur din plin de tot: să îmbrățișez, să dansez, să mă emoționez și să păstrez în amintire această zi alături de cei care fac viața mea specială.

Acum îmi pun telefonul deoparte. Cel mai frumos cadou este să fiu aici, împreună cu ei!

Astăzi se sărbătorește!”

richard-abou-zaki-30-ani-petrecere-italia-chefi-la-cutite (13)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  10 / 25

Colegii lui Richard Abou Zaki de la „Chefi la cuțite”, prezenți la aniversare

Printre invitații la petrecerea lui Richard Abou Zaki s-au numărat și colegii săi de la „Chefi la cuțite”: Alexandru Sautner, Ștefan Popescu și Orlando Zaharia.

Prezentatoarea emisiunii, Irina Fodor, a fost, de asemenea, prezentă la aniversare, alături de soțul ei, Răzvan Fodor. Printre invitați s-a aflat și Mona Segall, producătoarea emisiunii.

irina-fodor-richard-abou-zaki-30-ani-petrecere-italia-chefi-la-cutite (3)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  19 / 25

Irina Fodor i-a transmis lui Richard și o urare cu ocazia zilei de naștere.

„Poate eu nu pot să pun acum în cuvinte cu adevărat ce simțim pentru că lucrăm alături de tine și ce simțim pentru tine, dar vreau să știi că îți urăm din suflet tot binele din lume, din ce în ce mai mult succes și să fii cât mai mult timp alături de noi! Te iubim! La mulți ani!”, i-a transmis prezentatoarea.

Ce mesaje au transmis chefii pentru Richard Abou Zaki

Richard Abou Zaki a primit mesaje de aniversare și din partea colegilor săi de la masa juriului.

Ștefan Popescu i-a transmis un mesaj în care a vorbit despre colaborarea lor la „Chefi la cuțite”.

„La mulți ani, Richie! 30 de ani, o vârstă frumoasă și doar începutul pentru tot ce urmează. Mă bucur că împărțim masa juriului și toate nebuniile care vin la pachet. Să rămâi la fel de mișto și să ai parte de cât mai multe lucruri bune, exact așa cum ți le dorești!”

richard-abou-zaki-stefan-popescuIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  22 / 25

Și Alexandru Sautner a marcat aniversarea lui Richard printr-un mesaj afectuos: „La mulți ani, băiețelul meu!!!”.

richard-abou-zaki-Alexandru-SautnerIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  23 / 25

La rândul său, Orlando Zaharia a vorbit despre impactul pe care Richard îl are asupra oamenilor din jurul său.

„Sunt oameni care, indiferent de vârstă, reușesc să te facă să te uiți din nou la tine și la ceea ce faci. Richard, la doar 30 de ani, este unul dintre oamenii ăștia pentru mine.

Prin felul în care gătește, prin ambiția, disciplina și curiozitatea lui, a reușit să apese niște butoane pe care poate le lăsasem, fără să ne dăm seama, neactivate de ceva vreme. Ne-a făcut să vrem din nou mai mult de la noi, să ne autodepășim, să fim mai curioși și să privim bucătăria și meseria noastră dintr-o altă perspectivă.

Și cred că e extraordinar ca, la 30 de ani, să poți fi un exemplu inclusiv pentru oameni care au mai mulți ani de experiență decât tine. La mulți ani, Richard! Să nu pierzi niciodată focul ăsta pe care îl ai și, mai ales, puterea de a-l aprinde și în cei din jurul tău.”, a scris Orlando Zaharia.

richard-abou-zaki-orlando-zahariaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  24 / 25

Richard Abou Zaki a dansat și s-a bucurat de petrecerea de 30 de ani

Imaginile de la aniversare îl surprind pe Richard Abou Zaki în mijlocul petrecerii, dansând și bucurându-se de timpul petrecut alături de invitați.

Unul dintre momentele surprinse la eveniment a fost cel în care juratul de la „Chefi la cuțite” a dansat pe piesa „Mambo Italiano”. La petrecere au fost și dansatori, iar programul artistic a completat atmosfera evenimentului.

Pentru Richard, însă, aniversarea nu a fost doar despre spectacol, ci mai ales despre oamenii alături de care a ales să-și petreacă ziua.

„Acum îmi pun telefonul deoparte. Cel mai frumos cadou este să fiu aici, împreună cu ei!”, a transmis chef-ul.

Citește și: Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Ce mesaj i-a transmis Nicolai Tand: „Să ajungi departe fără să uiți…”

Citește și: Chef Richard Abou Zaki, imagini rare cu fiica lui, Carlotta: „Cea mai mare iubire a mea”

Sursa foto: Facebook, Instagram

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
buton