Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

25 de ani de la lansarea filmului „Stăpânul inelelor: Frăția Inelului”! Cum a creat Peter Jackson una dintre cele mai iubite producții fantasy din istorie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Luca Vranceanu,

Filmul „Stăpânul inelelor: Frăția inelului”, regizat de neozeelandezul Peter Jackson și bazat pe romanele lui J.R.R. Tolkien, împlinește un sfert de secol de la premiera cinematografică. Lansată în anul 2001, pelicula a câștigat patru premii Oscar și este considerată o capodoperă a genului fantasy.

Pare greu de crezut, dar acum un sfert de secol demara saga cinematografică după romanele lui J.R.R. Tolkien, cu filmul „Stăpânul inelelor: Frăția inelului” și sub conducerea regizorului neozeelandez Peter Jackson.

Filmul a câștigat atunci patru Oscaruri, iar între timp s-a instalat pe un confortabil loc 8 al celor mai bune filme din istorie, conform IMDb.

Timpul a trecut și iată că anul acesta se împlinesc 25 de ani de la premiera acestui film care a încântat imaginarul câtorva generații întregi.

A fost doar punctul de plecare al unui ciclu întreg de pelicule realizate după romanele britanicului J.R.R. Tolkien (1892-1973) și regizate de neozeelandezul Peter Jackson, precum și de „acoliți” ai săi.

Printre primele 10 filme din lume

Premiera absolută a filmului „Stăpânul inelelor: Frăția inelului” a avut loc la Londra, în data de 10 decembrie 2001.

Pe 19 decembrie 2001, filmul (care dura nu mai puțin de trei ore) a intrat, în regim de premieră, pe ecranele din întreaga lume „civilizată”, iar restul este istorie. Şi încă ce istorie!…

Adevărul este că Peter Jackson și principalii producători ai filmului său se așteptau ca filmul să aibă succes, fiind prima ecranizare live-action, precum și la nivelul acesta tehnic, a romanelor lui J.R.R. Tolkien.

Însă nu se așteptau la chiar atât de mult succes, acesta depășind orice așteptări și estimări.

Al treilea volet al trilogiei, „Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui”, lansat în 2003, a atins, din acest punct de vedere, apogeul, primind nu mai puțin de 11 premii Oscar și instalându-se pe locul 6 în topul IMDb al celor mai bune filme din istorie.

Marcat de capodopera animată a lui Ralph Bakshi

Cine ești dumneata, domnule Peter Jackson, care ne-ai oferit, acum 25 de ani, acest frumos succes cinematografic și ai devenit astfel unul dintre cei mai importanți cineaști din istorie?

Viitorul mare regizor s-a născut pe 31 octombrie 1961, în insula de nord a Noii Zeelande (așadar, decizia de a turna filmele, și peisajele așa-numitului Middle-Earth / Pământ de Mijloc, în hățișurile junglei dese neozeelandeze, pe-acolo unde, „fiind băiet, păduri cutreiera…”, a venit aproape de la sine).

Când era copil, tânărul Peter a vizionat la TV filmul de animație „The Lord of the Rings” (1978, peste 2 ore) al lui Ralph Bakshi (marele regizor de animație are astăzi 87 de ani) și a fost atât de impresionat, încât și-a „jurat” în acel moment să devină la rândul lui cineast și să regizeze cândva o ecranizare live-action după ciclul „Stăpânul inelelor”.

Deci, aceasta a fost principala sa influență.

Există chiar o întreagă literatură de specialitate care analizează numeroasele similarități dintre cele două filme și felul în care Jackson a reprodus în filmul său live-action destule secvențe importante din animația lui Bakshi – filmată, la rândul ei, cu actori reali în sistem rotoscopic.

Sir Ian Holm, care-l „juca” astfel pe Frodo, va apărea ca Bilbo Baggins în filmele lui Peter Jackson.

Pentru aceasta, și pentru a primi de la studiouri banii necesari, a trebuit să devină, la rândul lui, un regizor important și „de încredere”, care să poată sta pe propriile picioare.

A regizat astfel, începând din 1987, câteva filme care au atras atenția asupra sa, dintre care aș menționa comedia horror de serie B „Braindead” / „Dead Alive” (1992), drama psihologică „Heavenly Creatures” (1994; film senzațional, care are meritul de a o fi lansat și pe actrița de origine britanică Kate Winslet, în primul ei rol important, în care a fost distribuită când avea doar 17 ani) și comedia neagră fantasy „The Frighteners” (1996, cu Michael J. Fox în rolul principal).

Astfel, primește banii necesari pentru a se apuca de realizarea trilogiei, al cărei prim volet apare pe marile ecrane, cum spuneam, în decembrie 2001.

Şi-au băgat coada și Weinstein-ii

Filmul „Stăpânul inelelor: Frăția inelului” i-a cam „făcut oameni” pe toți actorii care au fost implicați în distribuție, dintre care îi menționăm doar, ca membri ai „Frăției Inelului”, pe:

În distribuția feminină străluceau Cate Blanchett (Galadriel, 32 de ani) și Liv Tyler (Arwen, 24 de ani).

Apariții secundare, dar importante erau cele ale lui Ian Holm (Bilbo Baggins, 70 de ani, a decedat în 2020, la 88 de ani) și Christopher Lee (vrăjitorul „cel rău” Saruman, 79 de ani, marele actor specializat în roluri negative a decedat în 2015, la 93 de ani).

Producătorul principal a fost atunci chiar Peter Jackson, secondat, printre alții, de Fran Walsh (42 de ani atunci; neozeelandeza este principala scenaristă a filmelor după Tolkien și a tuturor filmelor lui Peter Jackson, precum și soția acestuia, începând din 1987, împreună cu care are doi copii), iar ca producători executivi de „infamii” în prezent frați Bob și Harvey Weinstein.

Au urmat, pe lângă celelalte două volete ale trilogiei denumite de fani LOTR (în 2002 și 2003), o a doua trilogie realizată de Peter Jackson, „The Hobbit” (între 2012 și 2014; un fel de sequel la LOTR, de fapt după primul roman scris și publicat de Tolkien, în anii ’30 ai secolului trecut).

Ulterior, universul Tolkien și Middle-Earth a „explodat”, în nenumărate filmulețe și filme video, jocuri video sau podcasturi, seriale de televiziune (precum cel produs de Amazon ca prequel al ambelor trilogii – sezonul 3 din „Stăpânul inelelor: Inelele puterii” va avea premiera în noiembrie).

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te