Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Teo Trandafir, despre viața după ce fiica ei, Maia, a plecat de acasă: „Legătura dintre noi nu ne-o ia nimeni”

Teo Trandafir, despre viața după ce fiica ei, Maia, a plecat de acasă: „Legătura dintre noi nu ne-o ia nimeni”
7
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Redactia Tvmania,

Teo Trandafir a vorbit deschis despre modul în care s-a schimbat viața sa la un an după ce fiica ei, Maia, a luat decizia de a părăsi cuibul părintesc. Îndrăgita vedetă a mărturisit cum s-a acomodat cu noile condiții și cum reușește să păstreze o legătură extrem de strânsă cu tânăra, în pofida programului încărcat.

„Cred că m-am obișnuit”. Cum s-a schimbat relația dintre Teo Trandafir și Maia

Plecarea Maiei de acasă a reprezentat o etapă importantă pentru amândouă. Într-un interviu acordat recent pentru revista VIVA!, Teo Trandafir a dezvăluit că adaptarea la noua realitate s-a făcut destul de repede.

Cele două profită de fiecare moment liber pentru a petrece timp de calitate împreună, discutând despre subiecte speciale sau bucurându-se de lucruri simple, precum o ieșire la prăjitură.

„Cred că m-am obișnuit, dar am avut nevoie de o perioadă scurtă să mă obișnuiesc, pentru că legătura dintre noi nu ne-o ia nimeni și petrecem mult timp împreună atunci când suntem liniștite. Vorbim despre lucruri care ne fac plăcere, nu stă nimeni pe capul nostru. Ea este o persoană aplecată spre lucruri care ies din zona senzorialului, și eu la fel. Ne place să vorbim despre lucruri inexplicabile, care se întâmplă fără îndoială.

Sunt momente când suntem atât de ocupate încât zicem «săru-mâna» că nu ne batem la cap, pentru că ne cunoaștem bine și ne spunem că ne sunăm imediat ce terminăm. Sunt momente când simțim nevoia să ne vedem, să mâncăm o prăjitură. Nu există scară de la 1 la 10. Nu mă îngrijorez dacă nu îmi răspunde, o cunosc și știu că mă va suna.”

Ce spune Teo Trandafir despre relația cu fiica ei, după ce Maia s-a mutat singură: „Tot ce poți să faci este să te rogi...”Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Teo Trandafir, despre grijile unui părinte după plecarea copilului de acasă

Fiind conștientă de toate provocările prin care trece un tânăr care devine independent, vedeta a recunoscut că sentimentul de îngrijorare este absolut firesc pentru orice părinte, indiferent de vârsta copilului. Deși în trecut se descria ca fiind o mamă strictă, Teo Trandafir încearcă acum să ofere libertate și să aibă încredere deplină în valorile pe care i le-a transmis fiicei sale de-a lungul anilor.

Teo Trandafir și fiica ei, MaiaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  6 / 7

În plus, ea consideră că pretenția părinților de a controla sau cunoaște în permanență anturajul copiilor ajunși la maturitate este doar o iluzie confortabilă.

„Orice părinte, indiferent de sexul copilului, se îngrijorează. Nu poți spune că, dacă ai crescut un copil, nu ești îngrijorat în legătură cu el. Și tatăl de băiat se gândește la copilul lui, și o bunică se gândește la nepotul ei. Oricine se gândește la puiuțul său, să aibă noroc, să fie bine. În gândurile unui părinte, copilul se află constant.

Trebuie să recunosc că pretenția părinților de a cunoaște anturajul copiilor este o utopie. Cei care își imaginează că în momentul în care copilul iese din casă face ce cred ei că va face au o gândire liniștitoare, dar cam atât.

În momentul în care iese din casă, copilul devine el însuși. Tot ce poți să faci este să te rogi ca educația pe care i-ai oferit-o până atunci să funcționeze. Să aibă propriile principii, pentru că le va aplica pe ale lui, nu pe ale tale. Cel puțin în tinerețe, pentru că mai încolo toți devenim părinții noștri.”

Horoscop săptămânal 27 iulie – 2 august 2026 | Libertatea

„Copilul devine el însuși”. Lecția de parenting a lui Teo Trandafir

Pentru Teo Trandafir, faptul că Maia nu mai locuiește sub același acoperiș nu reprezintă un obstacol în calea legăturii lor unice. Vedeta a subliniat că adevăratele relații de afecțiune rezistă indiferent de distanța fizică dintre oameni.

„Nimeni nu îți ia prietenii pentru că se deplasează. Mulți oameni pe care îi cunosc au prieteni în străinătate. Prietenia nu este condiționată de spațiu, pentru că te leagă amintiri, compatibilități, experiențe fabuloase trăite împreună, pe care știm să le prețuim.”

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
buton