Tudor Chirilă, despre rolul de procuror din serialul „Trafic”
TVmania: După rolul de mafiot din „Vlad”, ai revenit la seriale, acum întruchipând un procuror în „Trafic”. Cum e personajul tău?
Tudor Chirilă: Ce-i mișto la băiatul ăsta e că nu e un procuror într-o situație normală, e un procuror într-o situație tensionată și contradictorie, situație ce decurge din faptul că fiica lui este implicată în cazul pe care el trebuie să-l ancheteze.
Ceea ce creează o mare problemă pentru el. Și îl pune, de multe ori, în fața unor decizii – și sub aspect etic, moral, psihologic – foarte complicate. Am vrut să-i dau personajului cât mai multe date care să-i facă pe oameni să uite de Tudor Chirilă și să intre în poveste. Eu n-aș putea fi niciodată un procuror.
TVmania: De ce crezi asta?
Tudor Chirilă: Nu cred că am tenacitatea.
Eu sunt un tip fără răbdare, ceea ce cumva am imprimat și personajului meu.
El e destul de impulsiv.
Cred că un procuror și un om care face anchete, în general, fie chiar și un jurnalist de investigație, trebuie să fie oameni cu foarte multă răbdare, oameni care să nu se grăbească către concluzii, oameni care să aibă timp pentru munca lor și s-o facă foarte așezat.
Și atunci, din punctul ăsta de vedere, sunt lucruri incompatibile cu mine, că eu sunt foarte zbânțuit și foarte zbuciumat în viața mea, și creativă, și profesională.
În ultimii ani totuși, am descoperit un alt Tudor, unul foarte constant. Ce faci tu la „Vocea…” presupune și multă rigoare…
Da, da, da. Asta am căpătat-o în teatru.
Dar nu are legătură cu impulsivitatea…
Rigoarea în teatru e una; așezarea și punerea cap la cap a o mie de informații, încercarea de a găsi logică în tot ce se întâmplă, formularea unei anchete penale de asemenea manieră încât să nu te trimită înapoi cu ea… sunt chestii care necesită calități pe care eu, personal, cred că nu le am.
Cum își împarte timpul între televiziune, muzică și teatru
Au început filmările la „Vocea…”, ai și concert aniversar Vama (pe 25 iulie, n.r.) Cum găsești timp pentru tot?
La concertul aniversar a fost mai simplu, mai aveam câteva zile de repetiții și mi-am oprit o săptămână de repetiții înainte de concert.
„Vocea României” nu mă „costă” atât de mult pe mine în blind-uri.
Pentru mine greul începe din octombrie, când trebuie să lucrez cu concurenții.
Anul acesta, s-a întâmplat să fie destul de bine.
Am avut „Rinocerii” la Teatrul de Comedie și s-a terminat. N-am început alt proiect.
M-am dus în vacanță, am început proiectul „Trafic”. L-am terminat.
Am început proiectul Arenele Romane (concertul Vama, n.r.). E aproape terminat.
Ne-a terminat și el pe noi. Acum intră „Vocea…”.
Mai am și niște proiecte la Porumbacu de Sus, unde o să avem SoNoRo pe 21 iulie.
O să o avem pe Ada Milea în curte la Porumbacu, cu „Apolodor” și încă o parte din piesele ei.
Avem acolo un fel de antrepriză mică, turistică și – vreau eu foarte mult – și culturală.
Tudor Chirilă, despre proiectele culturale de la Porumbacu
Când zici „avem”, te referi la tine și…?
La mine și la gagică-mea.
Dar e adevărat că pe mine, la Porumbacu, m-a dus Esca; Andreea împreună cu Alex Eram au făcut acum proiectul ăsta foarte frumos acolo (A lu’ Escana, n.r.).
Și cred că, brusc, Porumbacu a devenit o hartă culturală la care probabil că nici cei care locuiesc acolo nu se așteptau, adică să aibă atâtea opțiuni.
Eu vreau să-mi fac și lansarea în DJ-ing în curte.
Vreau să pun, împreună cu un prieten DJ, într-o după-amiază, Prosecco Bar și Wine Bar și Afro House și Minimal Techno, uitându-te la Făgăraș. Sunt trei evenimente.
Noi am făcut ateliere de teatru pentru copii, am făcut, cu comunitatea „Punem mâna pe chitară”, un fel de party de absolvire al copiilor din patru sate de lângă Porumbacu și ne chinuim să le oferim lecții de chitară peste vară.
Sunt niște copii talentați acolo, și din comunitatea rromă și din cei români, pe care vrem cumva să-i ajutăm să dea cu nasul de un instrument, să dea cu nasul de muzică.
Cine știe, poate schimbăm un destin.
Amintiri din anii ’90: Cum vede Tudor Chirilă debutul din Vama Veche
Cum crezi că l-ar vedea Tudor de acum 30 de ani, când te-ai lansat cu Vama Veche, pe Tudor din ziua de azi și cum îl vezi tu pe Tudor de atunci?
Mă uitam la un interviu la „Profesioniștii”, pe care l-a pus acum, pe YouTube, doamna Eugenia Vodă, și m-am surprins să văd că nu gândeam foarte diferit atunci, doar că eram mai zbuciumat.
Cred că m-am mai calmat un pic, deși, interior, tot zbuciumat sunt, cred că asta nu o să mă părăsească niciodată.
Nici zodia nu mă ajută, eu sunt Gemeni, e o problemă acolo.
Eu, la 18 ani, nu m-am gândit niciodată că Vama Veche va avea succesul pe care l-a avut.
Nu m-am gândit niciodată că o să scot așa un hit național ca „Perfect fără tine” sau alte piese, „Copilul care aleargă către mare”, că voi putea să fac o carieră și cu Vama, chiar dacă foarte diferită de Vama Veche, ăla a fost un moment care rămâne ca prima iubire, nu se poate compara cu nimic.
Mi-aș fi dorit să nu fiu acum atât de conștient de lumea în care trăim.
Asta e o chestie pe care am pierdut-o.
Eram mult mai preocupat doar de drumul meu, fără să mă uit la ce se întâmplă în jur și fără să înțeleg că drumul meu e afectat de ce se întâmplă în jur.
Au fost niște ani sălbatici, anii ’90, care cumva au fost sălbatici și pentru industriile creative, pentru teatru, pentru muzică.
Era drumul liber, era… ca goana după aur, pui o casă unde vrei.
Acum totul s-a standardizat, am ajuns în altă situație și auzi toți tinerii plângându-se că e mult mai greu.
Nu știu, pentru noi nu a fost atât de greu atunci cum cred că ar fi de greu acum, dacă am fi noi cei de atunci.
Tudor Chirilă, carieră de trei decenii în muzică, televiziune și teatru
Muzică
Tudor a fondat Vama Veche în 1996, a lansat albumul „Nu am chef azi” în 1998, iar din 2006 este solistul trupei Vama.
„Vocea României”
Din 2014, este antrenor la „Vocea României”, câștigând până acum opt ediții, ultimele cinci consecutiv.
Actorie
Îl vedem acum în „Trafic”, la PRO TV și VOYO, în rol de procuror. L-am mai văzut în „Vlad”, dar și pe scena Teatrului de Comedie.
VIDEO | Tudor Chirilă, dezvăluiri exclusive despre serialul „Trafic” și viața de familie
Tudor Chirilă a vorbit într-un interviu exclusiv pentru Unica despre rolul procurorului din serialul „Trafic”, proiectele sale recente, dar și despre viața de tată și timpul petrecut alături de cei doi copii.
Actorii turci ai momentului