„Burlacii: Foc în Paradis”, 22 septembrie 2026. Nicoleta și Eda ajung în conflict
O prietenie construită în ani ajunge să fie pusă la încercare în ediția din această seară. Nicoleta Balint și Eda Csoregi, care erau apropiate înainte de experiența „Burlacii: Foc în Paradis”, ajung să vorbească deschis despre o situație în care este implicat și Robert Stancu.
„Trebuia să spui că ți-ai dat seama că, indiferent că sunt eu, că nu sunt eu, nu e tiparul tău de bărbat. Tu, dacă spui că nu vorbești sau nu îți dai voie să-l cunoști, tu mă pui într-o ipostază în care pic ca fraiera de nu înțelege nimeni nimic”, îi spune Nicoleta prietenei sale.
Citește și: „Burlacii: Foc în Paradis” iese din grila PRO TV! Unde va fi difuzat reality show-ul prezentat de Adelina Pestrițu
Pentru Nicoleta, situația este cu atât mai dificilă cu cât între ea și Eda există o relație de prietenie construită în afara competiției.
„Avem niște ani de prietenie în spate… Îmi doresc să avem respect reciproc și să nu mai fiu pusă într-o ipostază de genul”, spune Nicoleta, făcând referire la situația care îl are în centrul ei pe Robert Stancu.
La un moment dat, Nicoleta lasă să se înțeleagă că nu vrea să împiedice apropierea dintre Eda și Robert:
„Eu nu vreau să stau în calea fericirii voastre, că poate vă potriviți.”
Robert Stancu și Eda Csoregi, discuție tensionată
Un alt moment important al ediției îi are în prim-plan pe Robert Stancu și Eda Csoregi.
Cei doi ajung față în față într-o conversație în care Robert spune ce a observat în comportamentul Edei.
„Nu zic că ai simțit să fii cu mine. Eu nu am zis treaba asta. Doar că nu cred că ai simțit să fii cu Călin”, îi spune Robert burlăciței.
Discuția nu rămâne însă una privată. Cuvintele celor doi sunt auzite de toți cei aflați în casă, iar reacțiile concurentelor nu întârzie să apară.
Într-o competiție în care fiecare conexiune poate schimba dinamica grupului, iar prietenia poate ajunge să fie pusă în balanță cu sentimentele, ediția din această seară aduce noi confruntări.
Când este „Burlacii: Foc în Paradis” la Acasă
Ediția din „Burlacii: Foc în Paradis” poate fi urmărită marți, 22 septembrie 2026, de la ora 23:00, la Acasă.
Episodul este deja disponibil în avans pe VOYO.
Actorii turci ai momentului