Pasiunea pentru detalii a celebrului regizor Christopher Nolan este deja de notorietate la Hollywood, însă cineastul din spatele unor producții de succes uriaș precum „Oppenheimer” impune reguli stricte chiar și în pauzele dintre cadre. Conform publicației Entertainment Weekly, Nolan a explicat recent de ce nu le permite actorilor să poarte celebrii papuci Ugg în timpul lucrului.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Întrebat de prezentatoarea Gayle King de ce spune actrița Anne Hathaway că Nolan nu tolerează deloc acest tip de încălțăminte, cineastul a râs și a recunoscut că este o glumă veche între el, Anne Hathaway și Emily Blunt, dar că în spatele regulii se află un motiv bine întemeiat.
De ce consideră Nolan că papucii Ugg afectează magia unei scene
Marele regizor a explicat că, deși pe un platou de filmare există zeci de microfoane, camere uriașe și membri ai echipei de producție, un detaliu banal din viața cotidiană poate distruge complet magia cinematografică și concentrarea actorilor.
Nolan compară purtarea încălțărilor pufoase cu momentul în care cineva mănâncă o pungă de cipsuri în spatele camerei, ambele fiind elemente nedorite care întrerup starea de spirit a scenei.
„Pentru mine, cizmele și papucii Ugg sunt un simbol clar al modernității. Există anumite lucruri care îți amintesc că ești în lumea reală, spre deosebire de lumea pe care încercăm să o creăm pentru actori. Vreau ca noi și actorii să rămânem conectați la moment”, a declarat Christopher Nolan.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 4 / 10
Emily Blunt l-a scos din minți la filmările pentru „Oppenheimer”
Relația regizorului cu faimoasa încălțăminte are o istorie lungă. Actrița Emily Blunt a povestit anterior cum obișnuia să poarte cizme Ugg între duble pe platourile filmului „Oppenheimer”, din cauza faptului că pantofii specifici anilor ’40 purtați de personajul ei erau extrem de inconfortabili.
Atitudinea regizorului era extrem de categorică de fiecare dată când o vedea pe Blunt purtând cizmele pufoase pe platou în loc să fie pregătită pentru cadre.
„Nu am cunoscut pe cineva care să urască mai mult o pereche de Uggs decât Chris Nolan. Uneori îmi puneam cizmele și simțeam privirea lui tăioasă spre picioare… parcă eram iar în «Diavolul se îmbracă de la Prada»!”, își amintea amuzată Emily Blunt.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 7 / 10
Sătulă de observațiile zilnice ale regizorului, Blunt a decis să îi facă o farsă la finalul filmărilor și i-a dăruit chiar lui o pereche de papuci Ugg. Spre surprinderea echipei, regizorul a recunoscut ulterior că încălțămintea este într-adevăr extrem de confortabilă, deși interdicția de pe platou rămâne ferm în picioare.
Sursă foto: Getty Images, Hepta
Citește și:
Actorii turci ai momentului