Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Cine sunt Gami și Erika Aylin de la Power Couple 2026 și cu ce se ocupă. Formează un cuplu de doi ani, dar au evitat expunerea până acum

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Cristina Țapu,

Surpriză uriașă pentru fanii show-ului Power Couple! Creatorul de conținut Gami și partenera sa, Erika Aylin, au fost confirmați în distribuția noului sezon al emisiunii de la Antena 1. După aproximativ doi ani în care și-au trăit povestea de dragoste departe de ochii curioșilor, cei doi fac pasul cel mare și își expun relația direct în cel mai aprig test de cuplu din televiziune.

Gami și Erika Aylin, provocare totală la Power Couple România

Urmărit de o comunitate impresionantă de peste 2,5 milioane de oameni în mediul online, Gami (Andrei) a preferat până acum să își protejeze viața personală. Totuși, decizia de a participa la Power Couple, sezonul 4, vine la pachet cu o premieră absolută: expunerea publică a poveștii de dragoste pe care o trăiește alături de Erika Aylin, o tânără studentă de 22 de ani.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Pentru Erika Aylin, emisiunea reprezintă oportunitatea ideală de a-și descoperi limitele în situații extreme, departe de confortul zilnic.

„Mi s-a părut o oportunitate unică să îmi testez limitele, pentru că îmi place să ies din zona de confort și să încerc cât mai multe provocări noi. Iar faptul că trec prin toate astea alături de Andrei face experiența și mai specială pentru mine”, a declarat Erika Aylin.

Cum s-au decis Gami și iubita lui să intre în show-ul de la Antena 1

De cealaltă parte, pentru Gami, experiența Power Couple este ocazia perfectă de a le arăta celor de acasă o latură diferită a sa, complet desprinsă de rutina zilnică de vlogger și creator de conținut.

„Pentru mine, participarea la Power Couple este o oportunitate să mă provoc să nu mai fiu atât de comod și să ies din rutina cu care m-am obișnuit în ultimii ani. Faptul că particip împreună cu Erika face experiența cu atât mai diferită pentru mine, mai ales pentru că este prima dată când ne facem relația publică și oamenii vor avea ocazia să vadă cum suntem noi, de fapt, împreună”, a explicat Gami.

Deși conștienți că urmează momente de tensiune maximă, probe fizice solicitante și teste de răbdare, Gami și Erika Aylin pornesc la drum încrezători în legătura lor. Rămâne de văzut cum se vor descurca cei doi când presiunea competiției își va spune cuvântul!

Sursă foto: Instagram – Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te