Mirela Oprișor vorbește, într-un interviu exclusiv pentru TVmania, despre rolul Aspirina din serialul „Las Fierbinți”, personaj creat de soțul ei, scenaristul Mimi Brănescu. Actrița dezvăluie cum a influențat acest rol cariera sa, de ce oamenii nu o recunosc întotdeauna pe stradă și care este cea mai mare bucurie a vieții sale.
Cuprins
Aspirina, cea de toate zilele… nelipsită din „Las Fierbinți”, cu o mică pauză, și care se poate administra fără prescripție medicală, dar care poate da dependență de micul ecran. Un personaj-emblemă pentru cel mai longeviv serial de comedie de la Pro TV, pe care Mirela Oprișor îl consideră cel mai complex din cariera sa până acum.
Cuprins
De vreo 14 ani încoace, cu o mică pauză, Aspirina e nelipsită din „Las Fierbinți”. După atât de mult timp, te mai surprinde personajul?
Cu siguranță! Personajul trece și el, ca noi toți, prin diferite etape ale vieții. A trecut de 40 de ani, acum de 50, și fiecare an vine cu situații noi, cu provocări, cu probleme. Poate că nu mă gândeam la începuturi prin câte o să treacă Aspirina și cât de mult va evolua, însă acum, uitându-mă în urmă, mă surprinde și pe mine uneori complexitatea personajului, valențele lui…și este clar rolul de la care am învățat foarte multe lucruri, poate și pentru că l-am jucat pentru atâția și atâția ani, și încă îl joc. Dacă nu m-ar surprinde, poate că ar trebui să-mi pun un semn de întrebare, nu? Dar simt că Aspirina are încă multe de arătat.
Și crezi că te-ar fi provocat mai tare rolul de doctoriță, așa cum i-ai cerut inițial scenaristului Mimi Brănescu, soțului tău mai precis?
Nu știu dac-ar fi avut acel rol viață lungă, poate că ar fi durat câteva episoade, maximum un sezon! Și iată cum, e bine, câteodată, să te mai iei și după bărbat! (râde) A fost foarte inspirat și îi mulțumesc pentru asta. Ca actriță, prin Aspirina, mi-a asigurat o paletă mai largă de situații, ceea ce e provocator, mă ține-n priză, mă ține curioasă și cu mintea deschisă, mă face să mă întreb ce poate să mai urmeze…așa că sunt foarte mulțumită de acest rol. Cu siguranță Aspirina este cel mai complex personaj jucat de mine până acum.
Apropo de Mimi, în ce o privește pe Aspirina, i-ai mai schimbat replicile de-a lungul timpului? Din cele scrise de el…
Foarte, foarte rar! Mai precis, nu am schimbat, poate că am mai adăugat câte ceva cu fetele la cadru, în anumite situații. Pentru că dacă ai chimie cu colegii, îți mai vine uneori, spontan, să faci un gest în plus, o remarcă…dar nu ceva care să schimbe scenariul.
Garderoba ei este una extrem de vie și de colorată. Ce ai împrumuta din ea? Dacă nu ai făcut-o deja…
Îți spun sincer că și garderoba mea e destul de generoasă, așa că mai bine mă rezum la hainele pe care le am. Dar am ceva acasă din garderoba Aspirinei, să știi, însă e așa, ca amintire: o bluză primită de la minunata noastră scenografă. Altfel, ca să ne amuzăm, unii prieteni obișnuiesc să-mi trimită poze cu tot felul de lucruri „interesante” pe care le găsesc prin vacanțe, prin tot felul de magazine boutique: „Uite, asta e pentru Aspirina!”.
Chimia dintre tine și colegii tăi este incontestabilă. Cât de tare vă distrați în pauze, la filmări?
Aud replica asta foarte des: „Cred că vă distrați la filmări!”. Da, ne simțim bine, ne place să ne vedem, să lucrăm împreună, însă, să nu uităm pentru ce ne întâlnim – e muncă, și e multă! Ştii, pe platourile de filmare e ca și în viața de zi cu zi – ai zile mai bune, altele mai puțin bune, când nu joci poate la nivelul la care ți-ai dori, iar chimia dintre colegi ajută mult în aceste situații – pentru că te ridică ei! Ei simt cel mai bine acele momente și te ajută. Iar asta e una dintre marile bucurii ale aceste meserii.
Recunosc că am un atașament aparte față de Tinca (n.r. Ecaterina Ladin) și Anca (n.r. Anca Dumitra). Alături de ele mă simt mai creativă, probabil și datorită faptului ca ne simțim atât de bine împreună, că suntem prietene. Trei generații, trei tipologii diferite, însă e fantastic că ne putem baza unele pe celelalte.
Care sunt cele mai memorabile reacții din partea oamenilor obișnuiți atunci când te recunosc pe stradă ori chiar la farmacie?
De regulă, lumea nu prea mă recunoaște, doar dacă încep să vorbesc sau să râd 🙂 Și asta pentru că eu sunt cam cea mai deghizată, să zicem așa, din distribuție – peruca chiar mă schimbă mult, iar lumea nu-și imaginează cum arăt în realitate. Apoi, când realizează că eu sunt, primesc complimente și asta mă măgulește.
Iar cel mai frumos lucru este că mi se adresează cu Doamna Aspirina! Și atunci când se întâmplă să mă recunoască, de cele mai multe ori, se contrazic între ei. Imaginează-ți acest dialog la care eu asist amuzată: „Măi, e ea, ba nu e ea, ei…merg la ea să o întreb. Vezi poate ți-o iei!”. (râde)
Cât de des folosești tu Aspirina zi de zi? Poate și în scopuri casnice, nu doar medicinale…
Recunosc că mă folosesc de acest lucru doar în scopuri administrative, dar nici atunci nu spun cu voce tare, asta că poate, poate, reușesc și fără. Dar ce e amuzant e că mă surprind și pe mine zâmbind din senin când dau să o folosesc…chiar și după atâția ani de jucat acest rol.
Unde te mai putem vedea, dincolo de micul ecran?
Cel mai des mă puteți vedea la Teatrul Național, acolo unde sunt angajată și sunt foarte mândră de asta. Am început noua stagiune în forță, cu energie bună și repetăm, repetăm. La TNB vă aștept cu drag la „Bolta Cerească”, „Cei drepți”, „Despre oameni, doctori și rinoceri”, „La câțiva oameni distanță de tine” și „Repetiție pentru o lume mai bună”. Joc și la Teatrul Metropolis, în „Dumnezeul de a doua zi” și mai am câteva turnee prin țară, dar destul de rar în această perioadă.
În rest, puteți să mă descoperiți și în online, unde pun mici frânturi din ceea ce mai fac – fie că e o apariție la un podcast ori la vreun eveniment, fie de la vreun spectacol sau de la o expoziție, pentru că ador tot ce ține de zona cultural-artistică și îmi iau multă inspirație de aici și de la oamenii frumoși pe care îi întâlnesc.
Ce îți place să faci când ai timp doar pentru tine?
Am anticipat puțin întrebarea ta… Îmi place mult să călătoresc, să văd spectacole, să merg la Ateneu, cum ziceam, la expoziții, tot ce ține de artă, să întâlnesc oameni valoroși, inspiraționali, să mă văd cu prietenii la o cină, să gătesc ceva bun, să citesc, să mă uit la seriale, dar și să stau! Apreciez mereu timpul cu ai mei, nu e nimic mai valoros de atât!
Am învățat, poate mai mult în vara ce tocmai a trecut, că nu trebuie să fie mereu despre a pleca cine știe unde și de a face cine știe ce. Vara asta era planificată altfel, cu multe plecări, însă a fost, fără voia noastră, mai pe lângă casă. Așa m-a întors mai mult către bucuriile simple și habar nu aveți ce împlinire și liniște mi-am oferit! Am realizat că am nevoie să fie și despre mine, când poate uneori eram prea mult pentru ceilalți, iar reașezarea asta interioară, să-i spun așa, mă încarcă pozitiv și mă ajută să merg mai departe.
Până la urmă…fiica voastră, Ana, se îndreaptă și ea spre actorie? Sau s-a lăsat cucerită de un alt domeniu?
Oricât ne-am fi dorit pentru ea o altă direcție, pentru că știm cât de complicat e pentru artiști, actori, pentru industria asta în general, Ana s-a lăsat cucerită de film, de regie și de scenariu. Iar noi nu putem să ne punem în calea ei, dacă asta visează, ci din contră. O susținem cu tot ce putem.
Și care sunt primele 3 experiențe proprii / reușite / calități de care ești cel mai tare mândră? Sau defecte… depinde de perspectivă!
La defecte ar fi un articol întreg, îl lăsăm pentru altădată! Cât despre calități, m-a ajutat în cariera mea că sunt ambițioasă, muncitoare și cu poftă de a ști, de a cunoaște. Curiozitatea mi se pare esențială și caut să fiu înconjurată de astfel de oameni. E atât de important să ne punem întrebări, să încercăm să înțelegem ce și de ce, să fim cu mintea deschisă și dornici de cunoaștere.
Dar asta nu înseamnă că sunt chiar mândră de mine, profesional vorbind. Poate pentru că sunt perfecționistă și încă aștept să trăiesc momentul în care voi fi mulțumită de mine? E posibil. Mă lupt cu răbdarea, ori să mă înțeleg pe mine sau pe ceilalți, mă lupt să nu îmi placă să trăiesc într-o bulă…dar cred că fiecare dintre noi le are și învață din ele zi de zi.
Reușite? Reușita și bucuria mea cea mai mare e Ana, e familia noastră, e cuibul nostru și tot ce am construit împreună. E timpul cu ai mei, gândul că suntem bine și că de cele mai multe ori găsesc resurse să văd soarele.
Foto: Instagram