Mirela Vaida a făcut o dezvăluire savuroasă despre soacra ei în timpul unei probe de la „Asia Express – Drumul Mătăsii”. Concurenta și-a amintit de perioada de dinaintea nunții și a povestit, cu mult umor, cum a reacționat mama soțului ei. Mirela a comparat situația cu tradiția „plânsului nunții” pe care a descoperit-o alături de Oana Tomoiagă în China.
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au descoperit „plânsul nunții” la „Asia Express”
În cadrul probei de la „Asia Express”, Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au participat la o tradiție de nuntă veche de 800 de ani, cunoscută drept „plânsul nunții”. Potrivit tradiției Tujia, mireasa plânge timp de o lună înaintea ceremoniei, pentru a-și exprima regretul că își părăsește familia.
Mireasa este acompaniată de „surorile care plâng”, iar concurentele au fost nevoite să intre în rolul acestora.
Experiența din China i-a amintit Mirelei Vaida de propria nuntă. Doar că, în cazul ei, cea care a plâns înainte de ceremonie nu a fost mireasa.
Ce spune Mirela Vaida despre soacra ei
Prezentatoarea TV a povestit că soacra ei a plâns timp de o lună înainte de nunta sa, iar gluma continuă și după 22 de ani de căsnicie.
„La mine soacră-mea a plâns o lună înainte de nuntă și de atunci plânge în fiecare zi, de 22 de ani, de mila băiatului ei. A zis: cui dau eu pe puiul mamei că o ia pe asta mică cu gură mare”, a povestit Mirela Vaida la „Asia Express”.
Mirela a continuat în același ton și a spus că are momente în care este deranjată de felul în care soacra ei vorbește despre fiul său.
„Eu plâng de draci când o aud la telefon că îl sună pe puiul mamii, adică pe soțul meu, care are aproape 50 de ani, și de atunci oricum plânge continuu de mila lui. Tradiția la noi e la fel, doar că un pic invers: plânge soacra-mea, dar e pe stilul: Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa. Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su pe mine. Tot neamul lui, încă patru generații”, a mai spus Mirela Vaida.
Mirela Vaida, concurentă la „Asia Express” alături de Oana Tomoiagă
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă formează una dintre echipele sezonului 9 „Asia Express – Drumul Mătăsii”. Cele două au ajuns în China, unde concurenții au avut de îndeplinit mai multe misiuni inspirate din tradițiile locale.
Experiența „plânsului nunții” a fost prilejul pentru Mirela Vaida să vorbească despre propria căsnicie și despre relația cu mama soțului ei.