Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / SkyShowtime

Nominalizări Premiile Emmy 2026. Cine a stabilit un record istoric și lista completă a celor mai bune seriale și actori

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Camelia Ghioc,

Au fost anunțate oficial nominalizările la prestigioasele premii Emmy 2026! Miercuri, 8 iulie, Liza Colón-Zayas (The Bear) și Jeff Hiller (Widow’s Bay) au prezentat publicului lista completă a producțiilor și actorilor care intră în cursa pentru cea de-a 78-a ediție a premiilor Emmy. Marea gală se anunță una istorică, dominată de producții care au reușit să doboare recorduri de audiență și de apreciere critică.

Cuprins

Cuprins

Record istoric pentru „Hacks” și dominația absolută a serialului „The Pitt”

Potrivit Academiei de Televiziune, serialul „Hacks”, aflat în ultimul sezon, a stabilit un record istoric pentru cele mai multe nominalizări într-un singur an la categoriile de comedie, cu un total de 24.

Este o performanță remarcabilă, în condițiile în care vechiul record era deținut în comun în 2025 de „The Studio” și în 2024 de „The Bear”, ambele cu câte 23 de nominalizări. Pe de altă parte, serialul „The Pitt” conduce detașat în categoriile de dramă din acest an, adunând un număr impresionant de 25 de nominalizări.

Când are loc gala și cine o va prezenta

Marea vedetă Mariska Hargitay, cunoscută global pentru rolul său legendar din serialul polițist Law & Order, va prezenta cea de-a 78-a ediție a Premiilor Emmy. Evenimentul este extrem de așteptat de fani, mai ales că actrița marchează prima prezență feminină solo la cârma ceremoniei din ultimii 15 ani.

Marea gală a premiilor Emmy 2026 va fi transmisă în direct în toată lumea luni, 14 septembrie.

Lista completă a nominalizărilor la Premiile Emmy 2026

Iată categoriile oficiale, actorii și producțiile de top care vor lupta pentru mult râvnitele trofee în acest an:

Cel mai bun serial de comedie

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 19

Cel mai bun actor în rol principal dintr-un serial de comedie

Cea mai bună actriță în rol secundar dintr-un serial de comedie

Cel mai bun actor în rol secundar dintr-un serial de comedie

Cea mai bună actriță în rol secundar dintr-un serial de comedie

Cel mai bun actor în rol episodic dintr-un serial de comedie

Cea mai bună actriță în rol episodic dintr-un serial de comedie

Cel mai bun serial dramatic

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  10 / 19

Cel mai bun actor în rol principal dintr-un serial dramatic

Cea mai bună actriță în rol principal dintr-un serial dramatic

Cel mai bun actor în rol secundar dintr-un serial dramatic

Cea mai bună actriță în rol secundar dintr-un serial dramatic

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  17 / 19

Cel mai bun actor în rol episodic dintr-un serial dramatic

Cea mai bună actriță în rol episodic dintr-un serial dramatic

Cea mai bună serie limitată sau antologie

Cel mai bun film

Cel mai bun actor în rol principal dintr-un film, serie limitată sau antologie

Cea mai bună actriță în rol principal dintr-un film, serie limitată sau antologie

Cel mai bun actor în rol secundar dintr-un film, serie limitată sau antologie

Cea mai bună actriță în rol secundar dintr-un film, serie limitată sau antologie

Cel mai bun reality show cu o structură prestabilită

Cel mai bun reality show tip documentar

Cea mai bună emisiune concurs tip reality show

Cea mai bună emisiune concurs

Cel mai bun prezentator al unei emisiuni sau concurs tip reailty show

Cel mai bun prezentator al unei emisiuni concurs

Cel mai bun serial animat

Cel mai bun serial de divertisment

Cel mai bun program special de divertisment (Live)

Cel mai bun program special de divertisment (preînregistrat)

Cel mai bun program special de nonficțiune sau documentar

Cel mai bun documentar sau serial de nonficțiune

Cel mai bun program special sau serial de nonficțiune, cu prezentator

Sursă foto: Netflix, HBO, Getty Images, Hepta, X, Disney+

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te