Filmările pentru sezonul 4 al reality show-ului „Power Couple România” au început în Malta. Dani Oțil și cele nouă cupluri participante au intrat deja în competiție, iar noul sezon va putea fi urmărit, în curând, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Filmările pentru sezonul 4 al reality show-ului „Power Couple România” au început în Malta. Dani Oțil și cele nouă cupluri participante au intrat deja în competiție, iar noul sezon va putea fi urmărit, în curând, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Cuprins
„Power Couple” a ajuns la cel de-al patrulea sezon, iar filmările au început în Malta. Cele nouă cupluri participante au acceptat provocarea și sunt deja implicate în competiție, fără acces la telefoane sau la mediul exterior.
Noul sezon îi va pune din nou în fața unor probe menite să le testeze limitele, relația și capacitatea de a lua decizii împreună. Potrivit producătorilor, concurenții vor avea parte de provocări legate de înălțimi, elemente neașteptate și întrebări surprinzătoare.
Vila este pregătită, sala de investiții își așteaptă concurenții, iar livingul găzduiește întâlnirile de seară.
În sezonul 4, în competiție intră Alexandra și Bvcovia, Alina și Ciprian, Bianca și Sebastian, Cosmina și Eric, Erika și Gami, Ana Iorga și Adrian, Oana și Bogdan, Oana și Ionuț, precum și Roxana și Radu.
Antena 1 a anunțat anterior cele nouă cupluri care participă în sezonul 4, printre acestea numărându-se Bvcovia și Alexandra Elena, Gami și Erika Aylin, Ana Iorga și Adrian Elicopter, Bogdan Medvedi și Oana Zara, dar și Sebastian Coțofană și Bianca Hîrsana.
Gazda emisiunii, Dani Oțil, este alături de concurenți în Malta și spune că aștepta revenirea în locația în care se desfășoară competiția.
„Recunosc, abia așteptam să revenim în Malta și să dăm drumul la treabă! Ca în fiecare an, colegii mei au făcut o treabă senzațională și au gândit niște probe… despre care, mai bine, încă nu vă dau alte detalii! Vă dau totuși din casă… deja s-au investit sume importante, s-au pus la bătaie superputeri și s-a lăsat cu lacrimi, unele de fericire, altele de la momentele dificile. Important este că, și de această dată, vă aducem show-ul pe care-l așteptați. Ne revedem curând”, a declarat Dani Oțil.
Printre vedetele care au ajuns în Malta, la filmările pentru noul sezon „Power Couple”, se numără și Sandra Izbașa și Răzvan Bănică. Cei doi au publicat imagini din Malta pe Instagram Stories, confirmând astfel prezența lor la filmările sezonului 4.
Sandra Izbașa și Răzvan Bănică au format unul dintre cuplurile sezonului 3 „Power Couple”. De această dată, însă, cei doi nu participă în competiție, ci au fost prezenți la filmările noului sezon.
Alex Fotea, producătorul și regizorul proiectului, spune că echipa a pregătit noi probe și elemente de noutate pentru sezonul 4.
„Fiind deja la sezonul patru, concurenții au venit cu multe detalii cunoscute, așa că ne-am dorit să-i surprindem, încă de la început. A fost și pentru noi o provocare, dar vă asigur că ne-a ieșit! Avem probe noi, «nebune» și spectaculoase, exact așa cum i-am obișnuit pe cei de acasă, avem unele jocuri deja cunoscute, cărora le aducem noi twist-uri și avem nouă echipe care fac un mix excelent, între experiență și tinerețe, între relații sudate și relații care abia își scriu povestea!”, a declarat Alex Fotea.
:quality(75)/https://tvmania.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/alex-fotea-regizor-si-producator-683x1024.jpeg)
Producătorul a mai dezvăluit că echipa a găsit și locuri din Malta care nu au mai fost explorate în sezoanele precedente.
„Suntem și în acest an în Malta, și mă bucur că avem deja locuri pe care încă nu le exploraserăm și care aduc cadrul perfect pentru ceea ce am gândit. Știm că așteptarea este grea, dar până la startul difuzării, vă promit să vă oferim, treptat, mici imagini din ceea ce urmează să vedeți!”, a mai spus acesta.
Sezonul 4 al emisiunii „Power Couple România” va putea fi urmărit la Antena 1 și pe AntenaPLAY. Până la premiera noului sezon, producătorii anunță că vor publica imagini și informații despre competiție pe paginile oficiale de social media ale show-ului.