Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Șase colecții noi apar în oferta Colecțiilor Libertatea. Spider-Man, Rodica Ojog-Brașoveanu, jocuri de logică și machete Dacia

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Redactia Tvmania,

Toamna vine cu șase noi colecții în oferta Colecțiilor Libertatea, dedicate iubitorilor de benzi desenate, lectură, cultură, jocuri și automobile. Trei dintre serii sunt deja disponibile, iar alte trei vor fi lansate pe parcursul lunii septembrie.

Trei colecții sunt deja disponibile

Fanii benzilor desenate pot descoperi Ultimate Spider-Man, o colecție dedicată aventurilor celebrului supererou și poveștilor care au cucerit generații de cititori. Seria este realizată în parteneriat cu EMSE și poate fi găsită deja în chioșcuri și online.

O altă noutate este Descoperă Filosofia, colecție care îi aduce mai aproape pe marii gânditori și ideile lor, într-un format accesibil cititorilor interesați de cultură și istoria ideilor.

Pentru copii este disponibilă colecția Micii Mei Eroi, care prezintă poveștile unor personalități remarcabile și îi ajută pe cei mici să descopere oameni care au avut un impact asupra lumii.

Cele trei colecții pot fi cumpărate de la chioșcuri și online. Pe site-ul Colecțiile Libertatea este disponibilă și opțiunea de abonament.

„Ne dorim ca în Colecțiile Libertatea fiecare să poată găsi ceva care îi stârnește curiozitatea. Avem colecții pentru copii, pentru iubitorii de benzi desenate și literatură, pentru cei pasionați de cultură, jocuri sau mașini”, spune Dana Costache, Collectibles Business & Operations Director.

Ce colecții noi apar în septembrie

Luna septembrie aduce alte trei serii în oferta Colecțiilor Libertatea.

Iubitorii de literatură polițistă vor putea descoperi o colecție dedicată romanelor semnate de Rodica Ojog-Brașoveanu, realizată în parteneriat cu Nemira. Volumele readuc în atenția cititorilor operele uneia dintre cele mai cunoscute autoare române de literatură polițistă.

Tot în septembrie va fi lansată Jocuri Matematice din Lemn, realizată împreună cu RBA. Colecția se adresează celor pasionați de jocuri de logică și provocări matematice.

Pentru colecționarii pasionați de automobile urmează Dacia 1:43, realizată în parteneriat cu Hachette. Seria aduce modele Dacia în format de machetă, în miniatură.

Colecțiile Libertatea, disponibile la chioșcuri și online

Cele șase serii se adresează unor categorii diferite de colecționari și cititori, de la copii și pasionații de benzi desenate până la iubitorii de literatură, jocuri de logică și automobile.

Colecțiile sunt disponibile în chioșcuri și online, pe site-ul Colecțiile Libertatea. Pentru cei care vor să urmărească o serie fără să rateze aparițiile, este disponibilă și varianta de abonament.

Urmărește-ne pe Google News
 
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te