Loredana Groza, mesaj inedit pentru Ștefan Bănică Jr.
Prima lor întâlnire a rămas întipărită în memoria artistei. Pe vremea când era doar o adolescentă la prima sa probă pentru un rol de cinema, Loredana Groza l-a remarcat imediat pe Ștefan Bănică, care se bucura deja de un succes uriaș pe marele ecran.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14
„Ne-am întâlnit prima dată pe holuri, la prima mea probă de film. Tu erai deja actor de cinema și, bineînțeles, toate fetele erau îndrăgostite de Ștefan Bănică Jr. Să rămâi la fel de sexy, întotdeauna ai fost acest Casanova al femeilor din România”, i-a transmis Loredana Groza prin intermediul echipei emisiunii „Furnicuțele”.
Repetiții maraton și o prietenie consolidată pe scenă
Reacția artistului nu a întârziat să apară. Ștefan Bănică a rememorat atmosfera intensă de la începutul carierei lor, mărturisind că ritmul de muncă era extrem de alert, iar întâlnirile lor erau zilnice și durau ore întregi.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 11 / 14
„Noi practic stăteam împreună, cred că ne vedeam 10 ore pe zi. Peste tot mergeam împreună, peste tot cântam și era o preocupare permanentă, fără să ne dăm seama”, a povestit Ștefan Bănică la „Furnicuțele”.
Artistul a profitat de ocazie pentru a-și exprima admirația față de evoluția prietenei sale: „Loredana Groza este, fără dar și poate, probabil cea mai longevivă artistă din generația noastră, cu o putere de a se reinventa incredibilă. Merge în continuare, e ca o rachetă.”
Testul suprem: Turneul din America
Una dintre cele mai importante etape din relația lor a fost turneul susținut peste Ocean. Peste anii de liceu și primele repetiții a venit experiența americană, care le-a pus la încercare rezistența, dar le-a definit carierele.
„Pe noi ne leagă o prietenie care a început când eram adolescenți. A urmat turneul din America, în care am trecut prin foc și pară, ne-a călit și ne-a întărit pentru toată viața, pentru că am descoperit că suntem mai puternici decât credeam. Îți mulțumesc pentru toate sfaturile și clipele frumoase! Ești un profesionist desăvârșit, ai reușit să fii întotdeauna clasic, dar și la modă”, a concluzionat Loredana Groza în mesajul său adresat lui Ștefan Bănică.
Sursă foto: Instagram – Arhivă TV Mania
Citește și:
Actorii turci ai momentului