Înainte de a se dedica psihologiei și înțelegerii naturii umane, Andrei Vulpescu a activat în domenii diverse precum sportul, muzica și jurnalismul.
În prezent, pe lângă activitatea din cabinetul de terapie, acesta este cunoscut pentru proiectele sale editoriale și intervențiile publice pe tema dinamicii de cuplu.
De ce consideră Andrei Vulpescu că propriul divorț a fost un succes
În cadrul interviului, invitatul își deschide sufletul și vorbește deschis despre propriul divorț. Deși recunoaște că inițial a privit separarea ca pe un moment dificil, perspectiva sa s-a schimbat radical odată cu trecerea timpului:
„Am ajuns să divorțez. Și, în momentul în care am divorțat sau m-am separat, am luat-o, cum o ia toată lumea, ca pe un eșec. Acum n-o consider absolut deloc un eșec, o consider, din contră, un succes. Și am zis, «stai puțin, eu m-am ținut de cuvântul dat, că nu am divorțat la fel, cu scandal, cu neamuri, cu procese…»”, mărturisește Andrei Vulpescu.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
Din propriile experiențe de viață, invitatul explică cum a învățat să își pună întrebările potrivite pentru a depăși momentele de vulnerabilitate și cum folosește aceste concluzii pentru a-și ajuta pacienții din cabinet.
Mecanismele din spatele relațiilor moderne de scurtă durată
Un alt subiect important abordat de prezentatorul Mihai Ghiță vizează fenomenul tot mai răspândit al relațiilor de scurtă durată și al angajamentelor pe termen scurt.
Andrei Vulpescu identifică frica, lenea și distorsiunile cognitive ca fiind principalele cauze care duc la destrămarea rapidă a cuplurilor în prezent:
„De frică. Și de lene. Și de distorsiune cognitivă. Și anume, ei uită că, la un moment dat, se spunea «și la bine și la greu». Și acum ne-am debarasat de greu și vrem doar bine. (…) Când începe să fie greu, pur și simplu renunță. E consumerismul modern. (…)”, explică psihologul.
Conform analizei sale, partenerii din ziua de astăzi au tendința de a abandona rapid legătura în momentul în care apar primele obstacole, în loc să încerce să identifice problemele sau să repare relația.
Când se difuzează emisiunea „În Oglindă” cu Andrei Vulpescu
Telespectatorii interesați de analizele psihologice privind relațiile moderne pot urmări emisiunea sâmbătă seară.
Ediția emisiunii „În Oglindă” care îl are ca invitat pe Andrei Vulpescu va fi difuzată pe data de 18 iulie 2026, de la ora 22:00, pe postul de televiziune Kanal D2.
Actorii turci ai momentului