Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
La Bucuresti mijeau zorii. Dincolo, la mii de kilometri departare, in capitala marelui Chitai, incepuse Cursa. Grupul de alergatoare, filmat din elicopere, parea o broasca testoasa tarandu-si carapacea pe o poteca de asfalt. Apoi, testoasa si-a lungit gatul din adapostul osos: cateva fete o luasera inainte.
Kilometrul 20. Irlandeza O’Sullivan, una dintre favorite, cedeaza teren. Din grup, veterana Constantina Tomescu se desprinde relativ usor. Si surprinzator: „Atunci am simtit. Mi-am dat seama ca ritmul e lent. Am luat-o tare, m-am uitat in urma, am vazut ca nu vine nimeni. M-am mirat si am continuat sa sustin ritmul”.
Victoria sportivei, nu a Romaniei
Ce a urmat, stim deja cu totii. Un avans coplesitor. Romanca a intrat prima pe stadion, ca o regina a atletismului si a televiziunii, aclamata de zecile de mii de oameni veniti acolo doar pentru acel unic eveniment: sosirea maratonistelor. Si victoria. In plin colaps al atletismului romanesc, din ruinele sale s-a nazarit, ca o Fata Morgana, performanta Constantinei. Aurul de la Beijing nu este primul obtinut de atletismul romanesc. Dar, poate, cel mai pretios. Pentru ca maratonul a ramas nu numai cea mai veche, dar si cea mai grea proba din istoria atletismului.
Nimeni nu se amageste: victoria aceasta nu apartine Romaniei, chiar daca se contabilizeaza in dreptul drapelului tricolor (scoala romaneasca de atletism e aproape moarta). Uluitorul succes a venit printr-un efort personal al unei sportive exceptionale care traieste si se antreneaza in Statele Unite. Constantinei i-au dat lacrimile seara, in momentul intonarii imnului. Tot ea sublinia pragmatic, mai tarziu: „E pacat ca in Romania nu exista posibilitatea de a te antrena in conditii optime. Pe mine m-a ajutat foarte mult stagiul facut in Arizona…”.
Actorii turci ai momentului