Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Larisa Uță, de la „Survivor România”, pe masa de operație. Mesajul transmis de fosta concurentă: „Putea să fie mult mai rău”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Cristina Țapu,

Larisa Uță trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere medical. Fosta concurentă de la „Survivor România” a anunțat că urma să fie supusă unei intervenții chirurgicale. Deși nu a dezvăluit diagnosticul, vedeta a transmis un mesaj emoționant despre cât de important este să avem grijă de propria sănătate.

Momente dificile pentru Larisa Uță, la câteva luni după participarea la „Survivor România 2026”. Fosta concurentă a anunțat, prin intermediul unui videoclip publicat pe rețelele de socializare, că trece printr-o perioadă complicată și că urma să fie supusă unei intervenții chirurgicale.

Larisa nu a oferit detalii despre diagnosticul primit sau despre natura operației. În schimb, a ales să vorbească despre vulnerabilitate și despre importanța controalelor medicale, în special pentru femeile care o urmăresc.

Mesajul emoționant transmis de Larisa Uță înainte de operație

În videoclipul publicat pe rețelele de socializare, Larisa Uță a mărturisit că a avut ezitări înainte de a vorbi public despre situația prin care trece. Fosta concurentă a explicat că nu este obișnuită să își arate momentele de vulnerabilitate.

„Este un moment foarte greu, probabil că putea să fie mult mai rău de atât, dar nu este cazul. Dacă după acest video reușesc să ajut o singură femeie, o singură persoană, să înțeleagă cât de importantă este iubirea de sine, cât de important este să înțelegem că toate trăririle noastre, toată empatia pe care nu ne-o dăm nouă, le-o dăm tuturor celor din jurul nostru, dar nu nouă, toată bunătatea pe care o oferim oamenilor din jurul nostru, dar nu ne-o oferim nouă, se răsfrânge asupra organismului și asupra sănătății noastre”, a declarat Larisa Uță pe Instagram.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Fosta concurentă de la „Survivor” a precizat că, în momentul în care urmăritorii aveau să vadă videoclipul, ea urma să fie deja internată pentru intervenția chirurgicală.

„E foarte important să mergem la doctor”

Larisa Uță a folosit experiența prin care trece pentru a le transmite celor care o urmăresc să nu își neglijeze sănătatea.

„E foarte important să mergem la doctor, să ne facem analizele la timp și să avem grijă de noi, este cel mai important. Pentru toate doamnele care mă urmăresc și care au fost alături de mine și care m-au susținut în toată această perioadă și după Survivor, fac acest video”, a mai spus fosta concurentă.

Mesajul ei a fost adresat în special femeilor din comunitatea sa online, cărora le-a atras atenția asupra necesității de a-și acorda timp și de a nu amâna controalele medicale.

Până în prezent, Larisa Uță nu a făcut public diagnosticul și nici motivul exact pentru care a avut nevoie de intervenția chirurgicală. Prin urmare, orice speculație privind problema medicală cu care se confruntă ar fi nejustificată.

Larisa Uță a ieșit din operație. Cum se simte fosta concurentă de la „Survivor”

Ulterior mesajului transmis înainte de intervenție, Spynews a relatat că operația Larisei Uță s-a încheiat cu bine. Potrivit informațiilor publicate de sursa citată, fosta concurentă se simte bine, însă are dureri postoperatorii.

Informațiile despre starea sa au apărut în aceeași zi în care Larisa le-a vorbit urmăritorilor despre perioada dificilă prin care trece și despre importanța controalelor medicale.

Larisa Uță se gândește să revină definitiv în România

Problemele medicale apar într-o perioadă în care Larisa Uță ia deja în calcul o schimbare importantă în viața personală: revenirea definitivă în România.

Fosta concurentă de la „Survivor” locuiește de mai mulți ani la Londra, însă spune că începe să simtă tot mai puternic nevoia de a se întoarce în țară.

Motivul principal este legat de copiii săi, care sunt acum în România și și-au construit propriile vieți.

„Eu îmi doresc să vin acasă, m-am gândit că îmi ajunge. Eu plecam pentru copii, dar copiii mei sunt în România acum și eu sunt la Londra. Chiar dacă sunt adulți, cumva au drumul lor, au viața lor, e greu!”, a mărturisit Larisa Uță în platoul Știrilor Antena Stars.

Pentru Larisa, participarea la „Survivor România 2026” a reprezentat una dintre cele mai importante experiențe recente. La câteva luni după aventura din Republica Dominicană, fosta concurentă se confruntă acum cu o nouă provocare, de această dată în plan personal.

Prin mesajul transmis în mediul online, Larisa Uță le-a îndemnat pe femeile care o urmăresc să acorde mai multă atenție propriei sănătăți și să nu amâne controalele medicale.

Sursă foto: Instagram – Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te